1 august – Ziua Inspectoratului General de Aviație

1 august este o zi în care celebrăm tradiția Armei Aviație din Ministerul Administrației și Internelor, care anul acesta a împlinit 65 de ani de serviciu în slujba patriei. Tradiţia Aviaţiei Ministerului Administrației și Internelor începe cu înfiinţarea în anul 1947 a Flotilei Aerotransport a Ministerului Afacerilor Interne cu sediul pe aerodromul Dudeşti-Cioplea. În perioada 1949-1960, aceasta a operat pe aerodromul Popeşti-Leordeni, iar din 1960 până în 1973 pe aerodromul Otopeni, când a fost trecută în structura Ministerului Apărării Naţionale. Mai târziu, printr-un decret emis la data de 01.08.1978, unitatea este reînfiinţată şi mutată pe aeroportul Băneasa, unde funcţionează şi în prezent. Această dată reprezintă şi reperul istoric care a stat la baza instituirii Zilei Inspectoratului General de Aviaţie la 1 August. Pe parcursul existenţei sale, Inspectoratul General de Aviaţie a avut mai multe denumiri, precum Flotila Aerotransport a Ministerului Afacerilor Interne, Regimentul de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, Grupul de Aviaţie Transport al Ministerului Afacerilor Interne, Escadrila de Aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne sau Unitatea Specială de Aviaţie a Ministerului de Interne.Prin reorganizarea Unităţii Speciale de Aviaţie din București, în anul 2008 a fost înfiinţat Inspectoratul General de Aviaţie (I.G.Av.), o structură militară de aviație, componentă a Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică al Ministerului Administrației și Internelor (M.A.I.), care realizează managementul integrat al misiunilor de zbor operaționale şi umanitare, independent sau în cooperare, în sprijinul structurilor M.A.I. şi al comunităţii. Aceste misiuni în care sunt implicate aparatele de zbor ale I.G.Av. cuprind, printre altele, supravegherea şi intervenţia la frontieră, supravegherea traficului rutier sau stingerea incendiilor. Intervenţia aeronavelor I.G.Av. este esenţială şi în misiunile de căutare şi salvare de persoane, de supraveghere şi intervenţie în zonele greu accesibile, în cele umanitare – de transport aeromedical de urgenţă în cadrul S.M.U.R.D. în Punctele de Operare Aeromedicală din Bucureşti, Târgu-Mureş, Iaşi şi Arad .În dotarea actuală a I.G.Av. se află elicoptere modernizate de tip IAR-316B, MI-8, MI-17, iar începând cu anul 2004 şi elicoptere de ultimă generaţie, de tip EC-135. Sărbătorirea Zilei Inspectoratului General de Aviaţie semnifică respectul pentru această categorie profesională de elită, care îşi ilustrează valoarea şi profesionalismul în toate misiunile îndeplinite alături de colegii din Ministerul Administraţiei şi Internelor sau împreună cu partenerii din ţară şi din afară. Nu în ultimul rând, cu acest prilej dorim să aducem un omagiu colegilor noștri căzuți la datorie, memoria acestora fiind în permanență vie în sufletele noastre, noi continuând să depunem toată priceperea și abnegația noastră în slujba omului. Dorim să menționăm că, în primul semestru al anului 2012, pentru instruirea în zbor a piloţilor I.G.Av. s-au efectuat 142 ore de zbor, iar elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie au executat 1620 de ore de zbor în misiuni umanitare, în SMURD şi în cooperare cu Ministerul Sănătăţii pentru salvarea persoanelor aflate în situaţii critice precum și 200 de ore de zbor în sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru ajutorarea populaţiei afectate de fenomene meteorologice periculoase și stingere a incendiilor. * * * Colegilor noştri care pentru noi, tot timpul, sunt „la înălţime” le urăm La mulţi ani şi ….Cer Senin!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, pentru protejarea cetățenilor la peste 4.000 de evenimente. Detalii aici

Percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru mai multe fapte de criminalitate organizată. Detalii aici

Recomandări și prevederi legale pentru circulația pe drumurile publice în siguranță, în contextul sezonului rece. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile desfășurate de salvatori în ultimele 72 de ore. Citește mai mult

Noua sesiune de admitere la școlile MAI, parte a măsurilor pentru reducerea deficitului de personal. Citește aici

Salvatorii SMURD, campioni mondiali la competiția 𝐖𝐨𝐫𝐥𝐝 𝐑𝐞𝐬𝐜𝐮𝐞 𝐂𝐡𝐚𝐥𝐥𝐞𝐧𝐠𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, organizată în Portugalia! Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 4.215 evenimente

Sari la conținut