Astăzi, 2 iulie, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județele Călărași și Ilfov, în cadrul unui dosar de urmărire penală, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
În cadrul dosarului, sunt efectuate cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Acțiunea a urmărit documentarea activității infracționale a unui grup de persoane care ar fi deținut, fără drept, arme și muniții, precum și descoperirea și confiscarea tuturor bunurilor deținute ilegal.
Astfel, în urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate două arme airsoft, cu proiectile metalice, precum și o armă cu are comprimat.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul structurilor teritoriale de arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Călărași, Prahova, Giurgiu, Buzău, Ialomița și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, specialiștilor criminaliști ai Inspectoratului General al Poliției Române – Institutul Național de Criminalistică, precum și al luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și serviciilor pentru acțiuni speciale.
Operațiunea de astăzi, 2 iulie, s-a desfășurat în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.