Luni, 21 octombrie 2024, polițiștii sub supravegherea procurorilor de caz, desfășoară percheziții în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrafacere, contrabandă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
În ultimele 24 de ore:
4.401 evenimente la care s-a intervenit operativ 205 autori de infracțiuni prinși în flagrant 31.942 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale 30 de persoane salvate |
Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne:
- prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
- creșterea gradului de siguranță rutieră;
- acordarea asistenței medicale de urgență;
- supravegherea și controlul frontierei de stat.
Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 4.401 de evenimente:
- ordine publică: 2.985
- situații de urgență: 1.416
Ordine și siguranță publică |
- Posibile infracțiuni semnalate: 878
- Autori de infracțiuni prinși în flagrant: 205, care au săvârșit 218 fapte penale
- Persoane urmărite depistate: 6
- Persoane pentru care s-au dispus măsuri preventive: 35
Intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați.
Eforturile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenții, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.
Verificări cu aplicația eDAC |
În ultimele 24 de ore, 31.942 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Alerte semnalate de eDAC: 17
Câteva exemple:
- Persoane urmărite: 2
- Persoane căutate (dispărute): 3
- Persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară: 1
Siguranță rutieră |
Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 791 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
Exemple:
- Conducerea sub influența alcoolului: 79
- Conducerea sub influența substanțelor interzise/drogurilor: 14
De asemenea, au fost depistate în trafic 23 de persoane care nu dețineau permis de conducere.
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 389 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 389 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Traficul la frontiere |
3.862 de polițiști de frontieră au acționat cu 959 de mijloace de mobilitate, din care 2.321 la supravegherea frontierei și 1.359 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere.
Astfel, au fost supuse controalelor, pe sensul de intrare în țară:
- 90.962 de persoane
- 27.463 de mijloace de transport
Pe sensul de ieșire din țară, au fost controlate:
- 86.251 de persoane
- 27.243 de mijloace de transport
În urma controalelor efectuate au rezultat:
- cetățeni străini respinși la intrare: 13
- cetățeni respinși la ieșire: 12
Au fost reținute în vederea confiscării bunuri în valoare totală de peste 530.000 de lei.
Au fost constatate 65 de infracțiuni, din care 21 la controlul frontierei, 8 la supravegherea frontierei și 36 în zona de frontieră.
S-au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.900 de lei.
Concluzie: Activitatea la frontiere a fost intensă, cu un număr mare de persoane și vehicule controlate, contribuind la securitatea națională și protejarea graniței externe a Uniunii Europene.
Situații de urgență |
- Misiuni de asistență medicală: 1.147
- Misiuni de stingere incendii: 85
- Misiuni de descarcerare: 6
- Persoane salvate: 19
Concluzie: Intervențiile rapide ale pompierilor și salvatorilor au prevenit tragedii și au salvat vieți.
Aviație |
9 aeronave au fost ridicate de la sol, pentru:
- misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D;
- zboruri de instrucție și de verificare aeronave;
- misiuni de monitorizare a traficului rutier.
Misiunile aero-medicale și de supraveghere au jucat un rol important în răspunsul rapid la urgențe. În urma acestor misiuni au fost salvate 11 persoane.
Imigrări |
- Cetățeni străini depistați cu ședere ilegală: –
- Permise de ședere pentru protecția temporară: 632, din care 46 în ultimele 24 de ore
- Grad total de ocupare al centrelor de cazare IGI: 20,3%
*
**
Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.