12 PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE EVAZIUNE FISCALĂ

Polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au efectuat astăzi, 6 martie, 12 percheziții domiciliare, la sediile unor firme, puncte de lucru și locuințe, în municipiile Brăila, Galați și Tulcea, în cadrul a patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada 2018-2020, patru societăți comerciale, având ca obiect de activitate „școli de conducere (pilotaj)”, ar fi angajat instructori auto/profesori de legislație rutieră cu normă întreagă (8 ore/zi), pe care i-ar fi înscris în Registrul Național al Cursanților, la nivelul Autorității Rutiere Române, în scopul de a beneficia de autorizațiile legale necesare desfășurării activităților pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor înscrise pentru obținerea permiselor de conducere.

Ulterior, școlile de șoferi ar fi retras contractele individuale de muncă din bazele de date ale I.T.M. și ar fi întocmit contracte de muncă cu timp parțial de lucru (2 ore/zi) contra unor sume de 150-250 de lei/fiecare angajat, astfel că taxa de școlarizare plătită de cursanți, respectiv 1.700 – 2.000 de lei nu ar fi fost fiscalizată în totalitate.

Investigațiile vizează 4 persoane fizice și 4 persoane juridice, iar, în urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea probării activității infracționale, sisteme informatice și medii de stocare.

Prejudiciul estimat este de aproximativ 1.000.000 de lei.

În cauză, au fost descoperite bunuri asupra cărora au fost dispuse măsuri asigurătorii, respectiv sechestru aplicat pe imobile și autoturisme aparținând persoanelor fizice vizate, în valoare de aproximativ 900.000 de lei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut