Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 134 de percheziţii la locuinţele mai multor persoane şi sediile unor societăţi comerciale, aparţinând membrilor unei grupări infracţionale, bănuite că ar creat un prejudiciu de aproape 2,5 milioane de euro, prin evaziune fiscală şi spălare de bani.Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Bucureşti, Galaţi, Ploieşti, Braşov, Constanţa, Suceava, Timişoara, precum şi serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea, Gorj, Satu-Mare, Olt şi Sibiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – B.T. Ialomiţa, au efectuat, la data de 5 martie a.c., 134 percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în evaziune fiscală şi spălare a banilor.Din investigaţii a rezultat faptul că, în perioada 2010 – 2011, membrii grupării ar fi evidenţiat, în actele contabile ale mai multor societăţi comerciale, cheltuieli fictive. Scopul acestora era de a diminua baze de impozitare şi a TVA de plată. De asemenea, aceştia ar fi efectuat transferuri succesive ale sumelor de bani ce ar fi reprezentat contravaloarea operaţiunilor nereale evidenţiate, în scopul ascunderii originii lor ilicite. În circuitul fraudulos erau implicate societăţi comerciale de tip “fantomă”.Sumele de bani vehiculate în conturile societăţilor utilizate pentru a crea o aparenţă de veridicitate relaţiilor comerciale declarate, erau în final fie retrase în numerar, fie virate în conturile membrilor grupului infracţional.Valoarea prejudiciului estimat depăşeşte 2,5 milioane de euro.La sediul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Ialomiţa urmează a fi aduse 42 de persoane, pentru audieri.La activităţi au participat şi jandarmi.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice