15.000 pachete cu ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin şi ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au confiscat, în urma unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei şi evaziunii fiscale, 15000 de pachete cu ţigări de provenienţă sârbească.Cele 15000 de pachete cu ţigări aparţinând unei persoane din localitatea Brezniţa au fost descoperite într-o pădure din apropierea localităţii Devesel, judeţul Mehedinţi.Pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei şi evaziunii fiscale, desfăşurată la sfârşitul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au obţinut date şi informaţii referitoare la faptul că o persoană din localitatea Brezniţa de Ocol transportă ţigări fără documente de provenienţă din localitatea Tismana în localitatea Devesel, judeţul Mehedinţi. Pentru reţinerea persoanei şi confiscarea ţigărilor de contrabandă poliţiştii de frontieră mehedinţeni au organizat şi desfăşurat o acţiune de supraveghere şi cercetare a terenului în zona de competenţă aparţinând Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu Severin.În urma cercetării terenului poliţiştii de frontieră au descoperit într-o pădure din apropierea localităţii Devesel 30 de colete ambalate în saci de plastic ce conţineau ţigări. Totodată, în apropierea locului unde au fost găsite coletele cu ţigări, poliţiştii de frontieră l-au depistat ascuns în vegetaţia pădurii pe B. I, vârstă de 38 ani, din localitatea Brezniţa de Ocol. După desfacerea coletelor poliţiştii de frontieră au constatat că în interiorul acestora se află cantitatea de 15000 pachete cu ţigări mărcile Fast, Pall Mall şi Viceroy. Împotriva lui B.I s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 15000 euro, a fost indisponibilizată în vederea confiscării.De la începutul anului poliţiştii de frontieră mehedinţeni au confiscat peste 50000 de pachete cu ţigări provenind din infracţiuni de contrabandă.Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut