În ultima săptămână, poliţiştii de la ,,Urmăriri” au depistat 150 de persoane urmărite în temeiul legii, peste 50 de cazuri fiind de copii dispăruţi. / 23 de persoane date în urmărire internaţională de autorităţile române au fost arestate pe teritoriul altor state, în urma colaborării prin intermediul Biroului SIRENE şi Biroului Naţional Interpol din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.Poliţiştii din cadrul structurilor de investigaţii criminale au depistat, în perioada 6 – 12 decembrie a.c., 80 de persoane dispărute, dintre care 53 de minori. Totodată, au prins 70 de persoane date în urmărire naţională, întrucât pe numele lor instanţa de judecată a emis hotărâri privative de libertate. Astfel, au fost puse în aplicare 7 mandate de arestare preventivă, 58 de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi 3 mandate europene de arestare.Autorităţile române au reuşit localizarea şi arestarea pe teritoriul altor state a 23 de persoane urmărite, în urma colaborării cu autorităţile altor state, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol şi Biroul SIRENE.Exemple de persoane depistate pe teritoriul României:Infractori depistaţi S. Gheorghe, de 24 ani, din Beclean, judeţul Bistriţa Năsăud, era urmărit din 2 decembrie a.c., întrucât pe numele său autorităţile germane au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi vătămare corporală gravă. La 6 decembrie a.c., bărbatul a fost depistat de poliţiştii din Bistriţa-Năsăud şi încarcerat. * * * . La data de 7 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Braşov l-au depistat şi încarcerat pe Z. Ionel, de 32 ani, din localitate. Acesta era urmărit din 5 februarie a.c., întrucât se sustrăgea executării unei pedepse de 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. * * *. R. Aurel, de 31 ani, din Mehedinţi, era dat în urmărire din 5 ianuarie a.c., întrucât se sustrăgea arestării preventive pentru comiterea infracţiunii de viol. La 7 decembrie a.c., a fost depistat de poliţiştii din Mehedinţi şi încarcerat. * * * . Copii dispăruţi din cauza lipsei de supraveghere O fetiţă de 11 ani, din Petroşani, judeţul Hunedoara, a plecat de acasă la 5 decembrie a.c. şi nu a mai revenit. A fost găsită a doua zi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara pe raza municiului Petroşani. * * *. La data de 6 decembrie a.c., poliţiştii din Caraş-Severin au găsit, pe raza municiului Reşiţa, o fetiţă de 12 ani, din Berlişte, judeţul Caraş-Severin, care la 15 noiembrie a.c., a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. * * * . O fetiţă de 12 ani, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a plecat de acasă la data de 9 decembrie a.c.. Copilul a fost găsit, în aceeaşi zi, de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj. Copiii depistaţi au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R