16 percheziții domiciliare efectuate în cadrul unor dosare penale de contrabandă

Peste 30.000 de pachete de țigarete, în valoare de peste 80.000 de euro, indisponibilizate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice în ultimele două săptămâni

Combaterea contrabandei cu tutun reprezintă o preocupare constantă a poliţiştilor din cadrul I.P.J. Maramureș care, prin acţiunile şi activitățile desfășurate, dar şi prin acţiunile operative din cadrul dosarelor penale, continuă să contribuie la diminuarea faptelor.

În ultime două săptămâni, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Baia Mare și Sighetu Marmației, au pus în executare 16 percheziții domiciliare, un mandat de percheziție a unui autoturism interceptat în trafic și două mandate de aducere, în cadrul unor cercetări efectuate în mai multe dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Perchezițiile s-au desfășurat, în municipiile Baia Mare, Sighetu Marmației, Baia Sprie, Bocicoiu Mare, Oncești, Călinești, Rozavlea și Ieud, vizate fiind mai multe persoane, care ar fi deținut și comercializat produse accizabile, respectiv țigarete nemarcate fiscal cu timbru, susceptibile că provin din contrabandă.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor 30.575 de pachete de țigarete, de diferite mărci, susceptibile că provin din contrabandă.

De asemenea, la locațiile unde au avut loc perchezițiile, polițiștii au mai descoperit și indisponibilizat 349 de articole pirotehnice, 572 litri de băuturi alcoolice și alte mijloace materiale de probă, înscrisuri și medii de stocare.

De asemenea, în urma cercetărilor specifice efectuate a fost indisponibilizat un autoturism folosit la activitatea infracțională, în valoare de aproximativ 10.000 de euro, iar o persoană a fost reținută, pentru 24 de ore.

Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, tehnicieni criminaliști, al polițiștilor din cadrul subunităților teritoriale ale Poliției Municipiului Sighetu Marmației, Secției 6 Sarasău, Baia Sprie și ai Secției 2 Bogdan Vodă, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.

Sprijinul de specialitate a fost acordat de Direcția Operațiuni Speciale.

Polițiştii continuă cercetările, sub supravegherea procurorilor de caz, în vederea identificării tuturor participanților implicați în activitatea infracțională și tragerea la răspundere penală a acestora.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții la persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Detalii aici 

33.409 verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

467 de conducători auto au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Detalii aici 

Peste 150 de autori de infracțiuni prinși în flagrant de efectivele MAI. Detalii aici 

Sari la conținut