În această dimineață, peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică și Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, pun în executare 17 mandate de percheziție domiciliară, în 17 locații, din comuna Bărbulești, județul Ialomița.
Acțiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Poliției Muncipiui Urziceni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni.
În cauză, se efectuează cercetări față de 14 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de aramă fără drept, lovirea sau alte violențe, amenințarea, distrugerea și violarea de domiciliu.
Această acțiune este derulată pe baza unor date și informații obținute de IPJ Ialomița, cu privire la escaladarea unui potențial conflict, între două familii din Bărbulești.
Operațiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, echipelor canine, Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale IGPR și efectivelor din cadrul Servciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița.
Totodată, la activitățile din Ialomița, operațiunea beneficiază de suport din partea IGAV din cadrul MAI.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate.
Persoanele de interes depistate vor fi conduse la sediul poliției pentru amprentare și fotografiere și audiate în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.