20 de polițiști români – o nouă misiune internațională în Franța

Luni, 6 iunie 2016, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, s-a întâlnit la sediul MAI, cu cei 20 de polițiști români care vor pleca astăzi într-o nouă misiune internațională de cooperare polițienească în Franța.“Am încredere că veți reprezenta cu cinste Poliția Română, Ministerul Afacerilor Interne și România, cel puțin la același nivel de profesionalism cum au făcut-o și colegii dumneavoastră, încă din 2011. Vă mărturisesc că la întâlnirea pe care am avut-o cu ministrul francez de interne, acesta a apreciat în mod deosebit contribuția polițiștilor români și rezultatele obținute în urma acestui parteneriat. Trebuie să aveți o colaborare apropiată și cu ceilalți polițiști și jandarmi români aflați deja în Franța. În această perioadă sunt riscuri suplimentare față de misiunile precedente, și mă refer atât la inundațiile care afectează grav regiunea Parisului, dar și la riscurile colaterale desfășurării Campionatului European de Fotbal care începe vineri.Vă asigur de tot sprijinul meu, al conducerii Poliției Române și al MAI și vă doresc să vă întoarceți cu bine acasă!” a precizat ministrul Petre Tobă.În perioada 6 iunie – 26 august a.c., cei 20 de polițiști români vor participa la Paris la misiuni de patrulare, acordând sprijin şi asistenţă directă polițiștilor francezi în instrumentarea cauzelor de natură judiciară, în care sunt implicate persoane de cetăţenie română. Este a zecea misiune de acest fel a polițiștilor români în Franța. Din anul 2010, ministerele de interne francez și român au consolidat un parteneriat care permite detașarea polițiștilor români în favoarea unităților de poliție și jandarmerie naționale franceze cu scopul de a lupta eficient împotriva criminalității pe teritoriul francez.Tot în această perioadă se vor afla în misiune în Franța și alți nouă jandarmi și un polițist care vor participa alături de forțelor de ordine franceze la menținerea unui climat de siguranță publică pentru suporterii români care vor participa la EURO 2016.Continuitatea acestor detașări a fost consolidată, cu puțin înainte de Campionatul European de Fotbal care are loc în Franța, prin semnarea unui Protocol. Acest document traduce dorința fermă a celor două ministere de a lupta mai eficient împotriva criminalității organizate și de a consolida securitatea în zonele aglomerate, inclusiv celor dedicate fanilor Euro 2016.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut