Monede antice şi de colecţie ridicate de poliţişti

Poliţiştii constănţeni au depistat la domiciile mai multor bărbaţi peste 700 de monede din secolele IV – XII care fuseseră descoperite de către aceştia în siturile arheologice şi în zonele de protecţie a patrimoniului din judeţ.
La data de 15 aprilie a.c, poliţiştii din Constanţa l-au depistat pe M.T., de 40 de ani, din localitate, care deţinea în mod ilegal un detector de metale, bun ce a fost ridicat în vederea confiscării.

Protocol de colaborare

În scopul fluidizării fluxurilor de date privind achitarea taxei de poluare utilizate pentru prima înmatriculare în România a vehiculelor, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv, Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Trezorerie şi Contabilitate Publică şi Direcţia Generală de Tehnologie a Informaţiei, au încheiat în cursul lunii februarie a.c. un Protocol de colaborare, în acest sens.

Acţiune – prevenirea accidentelor în care sunt implicaţi pietoni

Ieri, 14 aprilie, poliţiştii rutieri au desfăşurat în oraşele reşedinţă de judeţ o acţiune pentru reducerea numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor. Pe timpul acţiunii nu a fost înregistrat niciun accident ca urmare a neacordării priorităţii pietonilor angajaţi în traversare prin locuri marcate şi semnalizate corespunzător.

Actiune ampla „in oglinda”, in perioada Sarbatorilor Pascale

Având în vedere obiectivul de aderare a României la spaţiul Schengen în anul 2011, dar mai ales sarcinile si responsabilităţile specifice Poliţiei Române cu privire la securitatea persoanelor şi a bunurilor, prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi menţinerea ordinii publice, în perioada 1 – 6 aprilie a.c., începând cu ora 07.00, pe raza judeţelor Bihor şi Hajdu Bihar din Ungaria s-a desfăşurat o amplă acţiune simultană.

ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut