Transparenta decizionala

Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru completarea Anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale.

Bihor: acţiuni rutiere

În perioada 5 – 7 martie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat seria amplelor acţiuni desfăşurate pe raza judeţului Bihor, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Flagrant D.G.A. la Medgidia – poliţist reţinut

Ieri, 2 martie 2010, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea procurorului desemnat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au prins în flagrant un agent de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa – Biroul Poliţiei Rutiere Medgidia, care a pretins suma de 1.000 de lei de la un cetăţean pentru a nu înregistra un dosar penal.

Acordul de mic trafic la frontiera cu Republica Moldova

Acordul privind micul trafic de frontieră încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova intră în vigoare azi, 26 februarie a.c.. Acordul permite rezidenţilor din ambele ţări, care au domiciliul de cel puţin un an într-o localitate situată în proximitatea frontierei să circule fără vize, în zona similară ca întindere situată în cealaltă ţară, pe baza permiselor de mic trafic de frontieră şi a paşaportului valabil.

Poliţia Română a controlat „Magazinele de vise”

Aproximativ 102 kg de substanţe cu efect psihotrop, peste 1.000 de comprimate şi 4.500 de pliculeţe cu substanţe au fost ridicate în vederea expertizării şi distrugerii de la data intrării în vigoare a normelor legislative care modifică şi completează legile privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut