Recomandări pentru o călătorie liniştită de 1 Mai

În urma acţiunilor întreprinse de Poliţia Rutieră, numărul accidentelor rutiere şi al consecinţelor acestora s-a menţinut pe un trend descendent / Având în vedere că în minivacanţa de 1 Mai se anticipează valori ridicate de trafic, mai ales pe sectoarele de drum care leagă Capitala de staţiunile din zona montană şi de pe litoral, pentru a evita implicarea într-un eveniment rutier nedorit, poliţiştii atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie.

Conferinţa naţională „Inteligenţa emoţională-abordări multidisciplinare”

Institutul de Studii pentru Ordine Publică împreună cu Universitatea „Titu Maiorescu” şi Asociaţia de Psihologie Aplicată şi Ştiinţe Conexe (APASC) No Stress Center vă invită la Conferinţă naţională „Inteligenţa emoţională-abordări multidisciplinare” care va avea loc în perioada 30.04-01.05.2011, începând cu orele orele 09.00, la sediul Facultăţii de Psihologie a Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti, Calea Văcăreşti nr.187 (staţia de metrou Timpuri Noi).

Şeful D.O.S.P., chestor de poliţie Ioan Dascălu, la Apelul Solemn al Detaşamentului de Jandarmi care va fi dislocat în Afganistan

Astăzi, 28 aprilie a.c., în prezenţa secretarului de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestorul de poliţie Ioan Dascălu, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a avut loc ceremonia Apelului Solemn al Detaşamentului de Jandarmi care va fi dislocat în Afganistan, unde va executa misiuni de instruire a forţelor de ordine publică din această ţară, sub egida N.A.T.O.

Şeful Poliţiei Rutiere şi specialişti D.G.A. se deplasează în teritoriu pentru a evalua modul de aplicare a procedurilor de lucru

Direcţia Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în colaborare cu specialiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, desfăşoară, în această perioadă, activităţi de instruire a efectivelor de poliţie rutieră din cadrul structurilor teritoriale de profil, urmărind modul în care poliţiştii cu atribuţii în domeniul siguranţei rutiere cunosc şi respectă procedurile de lucru, precum şi creşterea gradului de informare a lucrătorilor cu privire la problematica anticorupţie.

Cooperare Schengen între autorităţile de aplicare a legii din România şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre

95 de persoane şi 27 de bunuri ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate, în ultima săptămână, de poliţiştii români, împreună cu partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen în urma schimbului de date şi informaţii suplimentare prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I.-I.G.P.R..

Controale ale -specialiştilor de la arme- în 9 judeţe şi în Capitală

În perioada 22 februarie – 15 aprilie 2011, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a organizat şi coordonat o acţiune la nivelul D.G.P.M.B. şi a judeţelor Argeş, Bihor, Buzău, Constanţa, Harghita, Galaţi, Ilfov, Prahova, Timişoara care a avut ca scop prevenirea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale privind regimul obiectelor pirotehnice.

Un jandarm român a obţinut o importantă poziţie în cadrul EULEX

Candidatul promovat de România, colonelul Marian Petre, a obţinut postul de şef al Departamentului de Poliţie specială în cadrul misiunii EULEX Kosovo, în urma selecţiei realizate la nivelul Capacităţii de Planificare şi Conducere a misiunilor civile UE, unitate din structura Serviciului European de Acţiune Externă. Aceasta reprezintă cea mai înaltă poziţie în organigrama EULEX Kosovo pe dimensiunea de planificare a activităţilor de poliţie.

6.000 de angajaţi ai I.G.S.U. vor asigura, zilnic, răspunsul în situaţii de urgenţă în timpul Sărbătorilor Pascale

Premergător şi pe timpul Sfintelor Sărbători de Paşti, efective din inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi al municipiului Bucureşti sunt angrenate într-o serie de activităţi ce au drept scop asigurarea nivelului de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste sărbători.

Percheziţii la membrii unei grupări specializată în şantaj şi proxenetism

11 percheziţii sunt efectuate în această dimineaţă, în Târgovişte, la membrii unei grupări care au recrutat mai multe persoane de sex feminin, cărora le-au asigurat protecţia în vederea practicării prostituţiei de lux pe teritoriul Irlandei / Totodată, membriii grupării sunt suspectaţi că au exercitat acte de violenţă extremă asupra a 10 părţi vătămate pentru a le determina să plătească importante sume de bani cu titlul de -taxă de protecţie- sau dobânzi la împrumuturi în valoare de 250.000 de euro.

Grupare infracţională specializată în tâlhării şi furturi din atm-uri, destructurată

Un pistol cu glonţ, leviere, cagule, mănuşi, precum şi alte obiecte folosite la comiterea infracţiunilor, au fost ridicate în urma celor 10 percheziţii domiciliare efectuate în această dimineaţă de ofiţerii Direcţiei de Investigaţii Criminale a I.G.P.R. şi procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, pentru destrămarea uneia dintre cele mai importante grupări infracţionale specializată în tâlhării şi furturi din bancomate.

Rezultatele acţiunilor M.A.I. pentru limitarea comercializării, utilizării şi consumului de substanţe cu efecte psihoactive

Rezultatele acţiunilor desfăşurate de structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, în perioada februarie–aprilie 2011, la nivel naţional, pentru limitarea comercializării, utilizării şi consumului de substanţe cu efecte psihoactive, cunoscute generic sub denumirea de „etnobotanice” au fost prezentate astăzi, 19 aprilie a.c., în cadrul unei videonconferinţe cu prefecţii condusă de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Constantin IGAŞ.

Măsuri dispuse de ministrul Igaş pentru îmbunătăţirea cooperării la nivel teritorial între structurile M.A.I.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian IGAŞ, a dispus astăzi, 19 aprilie a.c., în cadrul unei şedinţe de lucru cu şefii structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea cooperării intra- şi interinstituţionale, în scopul creşterii gradului de eficienţă a activităţilor desfăşurate pentru siguranţa cetăţeanului, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Lansare Campanie de Informare -Alertă răpire copil-

Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual -FOCUS-, a organizat astăzi, 18 aprilie a.c., începând cu ora 11.30, la sala de Conferinţe -Ion Luca Caragiale- din cadrul Hotelului RAMADA MAJESTIC, o conferinţă de presă ocazionată de lansarea Campaniei de Informare -ALERTĂ RĂPIRE COPIL-.

Cooperare Schengen între autorităţile de aplicare a legii din România şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre

Poliţiştii români, împreună cu partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 72 de persoane şi 33 de bunuri ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen, în urma schimbului de date şi informaţii suplimentare prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I.-I.G.P.R..

Proiecte europene derulate de Inspectoratul General al Poliţiei Române

Începând cu anul 2009 Inspectoratul General al Poliţiei Române a implementat trei proiecte finaţate prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European / Aceste activităţi au urmărit reabilitarea consumatorilor de droguri care au comis infracţiuni, protecţia copiilor în mediul on-line, precum şi prevenirea consumului de droguri la pre-adolecenţi şi promovarea unui stil de viaţă sănătos.

Invitaţie conferinţă de presă I.G.P.R.

Jurnaliştii acreditaţi pe lângă Inspectoratul General al Poliţiei Române sunt invitaţi să participe vineri, 15 aprilie a.c., ora 12.00, la sala Atlas 1 a Hotelului Radisson Blue Bucureşti, la o conferinţă de presă ce are ca temă
„Continuarea procesului de informatizare a Poliţiei Române prin introducerea Sistemului Naţional de Raportare a Incidentelor (SNRI)”.
La conferinţă participă reprezentanţi ai conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Grup infracţional specializat în activităţi ilicite în sfera criminalităţii organizate economico-financiare, destructurat

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Iaşi – Biroul Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, cu sprijinul D.G.I.P.I. – S.J.I.P.I. Iaşi, I.P.J. Iaşi, B.C.C.O. Iaşi, I.J.J. Iaşi, D.G.F.P. Iaşi şi Garda Financiară Iaşi, au destructurat un grup infracţional care desfăşura activităţi ilicite în sfera infracţionalităţii de criminalitate organizată economico-financiară cu produse accizabile, evaziunii fiscale şi spălării de bani, care acţiona pe raza unor localităţi din judeţul Iaşi cu ramificaţii şi în alte judeţe.

ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut