Lansarea proiectului privind tranziţia Centrului SECI către SELEC

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, înalţi oficiali din statele Europei de Sud-Est, Austria şi Italia şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Europol au participat astăzi, 7 aprilie a.c., la Palatul Parlamentului, la ceremonia de lansare a proiectului „Cooperarea Poliţienească – Sprijin Regional pentru consolidarea Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei – Centrul SECI/SELEC în vederea combaterii criminalităţii transfrontaliere”.

Acţiuni de combatere a furtului de produse petroliere

Ieri, 6 aprilie a.c., ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vrancea, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea, în baza ordonanţelor de delegare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, au efectuat un număr de 24 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vrancea, Bacău şi Galaţi într-un dosar referitor la furtul de produse petroliere.

ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut