A.N.F.P lansează oferta de formare în sistem blended learning

Agenţia Naţională a Funcţionarilor (ANFP) informează că joi, 16 iunie 2011, a avut loc la Bucureşti, hotel Intercontinental, sala Ronda, evenimentul de lansare a ofertei de formare în sistem blended learning dezvoltată în cadrul proiectului -Implementarea în sistem e-learning de programe de formare în domeniul administraţiei publice pentru sprijinirea dezvoltării societăţii informaţionale-, cod SMIS 4376, cofinanţat de către Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională – Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice-, axa prioritară 3 -Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public-, domeniul major de intervenţie 2 -Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice-.

Acţiune în „oglindă” a poliţiştilor bihoreni şi omologilor maghiari

În intervalul 9 – 14 iunie a.c., pe raza judeţelor Bihor şi Hajdu Bihar din Ungaria a fost desfăşurată o acţiune simultană, care a vizat siguranţa tuturor participanţilor la traficul rutier, prevenirea şi combaterea faptelor de natură antisocială, menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi, în special, compatibilizarea modului de acţiune a reprezentanţilor celor două instituţii de aplicare a legii din euroregiunea Bihor – Hajdu Bihar, în perspectiva unei bune cooperări în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere.

ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut