Întâlnire a secretarului de stat M.A.I., chestor Ioan Dascălu, cu reprezentantul UNHCR în România, Petrus Wijninga

Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ioan Dascălu, l-a primit astăzi, 4 august a.c., pe, noul reprezentant în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Petrus Wijninga, într-o vizită de prezentare, cu ocazia preluării mandatului de către acesta, de la 1 iulie a.c.

Ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii de frontieră suceveni

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat şi reţinut doi cetăţeni români care transportau aproximativ 8.000 pachete ţigări de contrabandă ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere. Persoanelor în cauză le-au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Ţigările, în valoare de aproximativ 72.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră iar autoturismul marca BMW în care erau transportate ţigările a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina, în vederea continuării cercetărilor.

Invitaţie I.G.P.R. – Acţiune Autostrada Soarelui

Mâine, 5 august a.c., în intervalul orar 8.00– 12.00, Secţia de Poliţie Autostrăzi organizează, pe Autostrada Soarelui o acţiune pentru depistarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză, precum şi verificarea timpilor de conducere, repaos şi odihnă ale conducătorilor de autovehicule de transport marfă şi persoane, a maselor pe axe şi a masei totale maxim autorizată, prin cântărire.

24 migranţi ilegali reţinuţi la frontiera cu Serbia

* În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră au depistat şi reţinut 24 persoane, cetăţeni algerieni, marocani etc. care încercau să intre ilegal in România.
* 20 migranţi au fost reţinuţi de către poliţiştii de frontieră timişeni şi 4 migranţi au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din Caraş Severin, împreună cu lucrători din cadrul O.R.I.
* În toate cazurile poliţiştii de frontieră au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut