Campania de informare „Vacanţă în Siguranţă” a debutat la Eforie

Reprezentanţi ai structurilor subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor din judeţul Constanţa (pompieri, jandarmi, poliţişti şi poliţişti de frontieră) au demarat, astăzi, în Staţiunea Eforie, campania de informare „Vacanţă în siguranţă”, care vizează conştientizarea turiştilor aflaţi pe litoralul românesc cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pe perioada sejurului, pentru a nu deveni victime ale faptelor antisociale.

Lansarea manualului O.S.C.E. în limba română „poliţia, romii şi sinti: bune practici în consolidarea încrederii şi înţelegerii”

La data de 8 iulie a.c., Inspectoratul General al Poliţiei Române, în colaborare cu O.S.C.E.-S.P.M.U Unitatea pentru Probleme Strategice ale Poliţiei şi Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (O.D.I.H.R) – Punctul de Contact pentru Romi şi Sinti (C.P.R.S.I), a lansat versiunea în limba română a manulului OSCE „Poliţia, romii şi sinti: bune practici în consolidarea încrederii şi înţelegerii”

Judeţul Mureş/ Persoană reţinută pentru trafic de influenţă

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă – Mureş au desfăşurat activităţi procedurale şi au pus în executare mandatul de aducere privind pe S. ANDREA TIMEA, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, înşelăciune în formă continuată, exercitarea fără drept a unei profesii şi furt , fapte prevăzute şi pedepsite de art. 257 C. Penal, 215 alin 1 şi 2 CP raportat la art. 41 alin 2. CP, art 281 CP cu aplic. art 41 alin 2 CP şi art 208-209 alin 1. CP.

Poliţia Constanţa invită mass-media la lansarea „Programului de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, Constanţa 2011”

Vă informăm cu privire la faptul că, în ziua de 8 iulie 2011, ora 15.00, poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciul de Ordine Publică şi cei de la Biroul de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în colaborare cu voluntari din cadrul Centrului de voluntariat CENTRAS Constanţa, vor derula o acţiune de prevenire a furturilor din camere de hotel şi din auto, pe faleza Cazino din Staţiunea Mamaia.

Poliţiştii previn dispariţiile de minori

La data de 6 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 3 Poliţie au desfăşurat o acţiune de prevenire a dispariţiilor de minori în zona plajei Modern din municipiul Constanţa, activitate ce se înscrie în Programul Naţional de Prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

Judeţul Mehedinţi: un poliţist a refuzat o mită de 300 lei

Ieri, 6 iulie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în colaborare cu Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.) au prins în flagrant un cetăţean, în timp ce încerca să mituiască un poliţist cu suma de 300 lei, pentru ca acesta să nu ia măsurile legale împotriva sa, respectiv întocmirea unui dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi având o alcoolemie peste limita legală.

Percheziţii pe linie de speculă şi evaziune fiscală

Luni, 4 iulie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au efectuat 18 percheziţii domiciliare, la sedii de societăţi comerciale, depozite şi hoteluri din mun. Constanţa şi staţiunea Mamaia, ai căror administratori sunt învinuiţi de săvârşirea unor infracţiuni economice prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 571/2003 şi Legea 86/2006, printre care speculă şi evaziune fiscală.

Judeţul Constanţa/ Percheziţii pe linie de speculă şi evaziune fiscală

Astăzi, 04 iulie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au efectuat 18 percheziţii domiciliare, la sedii de societăţi comerciale, depozite şi hoteluri din mun. Constanţa şi staţiunea Mamaia, ai căror administratori sunt învinuiţi de săvârşirea unor infracţiuni economice prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 571/2003 şi Legea 86/2006, printre care speculă şi evaziune fiscală.

Atelier de lucru româno – israelian „Pregătirea pentru Urgenţe şi Dezastre”

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor) şi Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Ambasada Israelului la Bucureşti, organizează, în perioada 4 – 8 iulie a.c., atelierul de lucru tematic „Pregătirea pentru Urgenţe şi Dezastre”, susţinut de patru experţi ai Agenţiei Naţionale pentru Cooperare Internaţională (MASHAV) din Ministerul Afacerilor Externe al Israelului.

Poliţiştii detaşaţi pe litoral în perioada sezonului estival au fost instruiţi de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie

Prevenirea faptelor de corupţie în rândul personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor şi informarea permanentă a acestora cu privire la obligativitatea şi necesitatea adoptării unei atitudini integre în exercitarea atribuţiilor profesionale reprezintă o prioritate a măsurilor şi acţiunilor întreprinse de Direcţia Generală Anticorupţie.

Fondul Social European şi planificarea strategică în reformele din administraţia publică europeană

În zilele de 29-30 iunie a.c., s-a desfăşurat seminarul ”Planificare strategică”, organizat de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional ”Dezvoltarea Capacităţii Administrative” (AMPODCA) în cadrul proiectului transnaţional „Acceptând provocarea – cum să sprijinim efectiv reformele în administraţia publică utilizând Fondul Social European”, finanţat de Comisia Europeană prin cererea de proiecte cu tema: A învăţa pentru a schimba – crearea de reţele de schimb de bune practici cu sprijinul FSE 2007-2013”.

Avertizare hidrologică – COD GALBEN –

Conform mesajului de avertizare hidrologică primit de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Bucureşti, în perioada 30.06.2011, ora 13.00 – 02.07.2011, ora 16.00, având în vedere situaţia hidrologică actuală şi precipitaţiile cu caracter torenţial prognozate pentru următoarele ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi râuri necadastrate şi creşteri de niveluri cu depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, după cum urmează:

Arestaţi preventiv pentru trafic de minori, şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, coordonaţi de procurori D.I.I.C.O.T., au efectuat cinci descinderi la locuinţele unor bărbaţi din Moineşti şi Piatra Neamţ, suspectaţi că au exploatat sexual în Italia mai multe persoane. De asemenea, aceştia sunt suspecţi de şantaj, recuperări ilicite şi instigări la folosirea violenţei în scopul obţinerii de foloase materiale.

Poliţia de Frontieră la Operaţiunea Comună „EPN POSEIDON Sea 2011”

Poliţia de Frontieră Română va participa la Operaţiunea Comună „EPN POSEIDON Sea 2011” – organizată de Agenţia Europeană FRONTEX – cu două nave maritime de patrulare şi intervenţie – model CPB Shaldag – şi echipajul aflat la bord.
De asemenea, doi ofiţeri de legătură vor fi detaşaţi la Centrul Internaţional de Coordonare – I.C.C. din Pireu, în cadrul aceleiaşi operaţiuni comune.

32.000 pachete de ţigări confiscate de poliţiştii de frontieră din Botoşani

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat doi cetăţeni români care transportau într-un autoturism peste 32.000 pachete de ţigări, timbrate R. Moldova. Poliţiştii de frontieră au luat măsura ridicării în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, indisponibilizarea autovehiculului, iar persoanele în cauză s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală.

Reuniune a Grupului de coordonare a implementării Strategiei Naţionale privind Imigraţia

Grupul de coordonare a implementării Strategiei Naţionale privind Imigraţia se reuneşte astăzi, 29 iunie a.c., începând cu ora 15.00, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, lucrările reuniunii urmând a fi conduse de secretarul de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ioan Dascălu.

Evaziune fiscală, cercetată de poliţiştii braşoveni

Poliţiştii braşoveni au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în baza autorizaţiilor emise de instanţa de judecată, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală. Pentru recuperarea operativă a prejudiciului creat bugetului de stat, procurorul a dispus în cauză instituirea sechestrului asupra a aproximativ 400 tone produse agroalimentare şi asupra altor bunuri mobile, în valoare totală de aproximativ 1.850.000 lei.

Prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un agent de poliţie

Astăzi, 28 iunie a.c., procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, împreună cu ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Gorj şi cu sprijinul nemijlocit al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, precum şi al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, au surprins în flagrant pe cetăţeanul H.C. în timp ce încerca să mituiască un agent de poliţie, pentru ca acesta să nu dea curs cercetărilor, într-o cauză penală.

ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut