Reţea de trafic de droguri destructurată de poliţiştii constănţeni

În data de 07.11.2011, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, au desfăşurat pe raza judeţului Constanţa o acţiune de prevenire şi combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri, fiind prinşi în flagrant în staţiunea Mamaia, G. Dragoş, de 27 ani, student, S. Andrei , de 25 ani şi M. Gabriel, de 24 ani, toţi din Constanţa, care deţineau în mod ilicit cantitatea de 10 grame de cannabis porţionat.

Reţinut pentru trafic de influenţă

Luni, 7 noiembrie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Teleorman, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, l-au prins în flagrant pe S.C.F., jurist în cadrul Serviciului de Salubritate al mun. Turnu Măgurele, în timp ce primea suma de 700 lei de la o persoană, pentru a interveni pe lângă lucrători ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatricularea Vehiculelor Teleorman în vederea promovării examenului de obţinere a permisului de conducere.

Douăzeci şi doi de migranţi depistaţi la frontiera de Vest

La sfârşitul săptămânii, poliţiştii de frontieră din vestul ţării au depistat şi reţinut, douazeci şi două persoane, de diferite naţionalităţi, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera de stat pentru a intra, respectiv ieşi ilegal în/din România.
În toate situaţiile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat.

Şedinţă de lucru a secretarului de stat Ioan Dascălu cu şefii structurilor M.A.I. din judeţul Braşov

Secretarul de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor de poliţie Ioan Dascălu a avut astăzi, 2 noiembrie a.c., la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Braşov, o întâlnire de lucru cu şefii structurilor M.A.I, din judeţul Braşov, la care au luat parte prefectul şi subprefectul judeţului, Ion Gonţea şi Carol Ambrus, precum şi primarul municipiului Braşov, George Scripcaru.

Suspecţi de înşelăciuni cu utilaje de contrucţii, depistaţi

Poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Bacău, B.C.C.O. Alba şi B.C.C.O. Cluj şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, cu sprijinul S.R.I., au destructurat o grupare infracţională organizată, ai cărei membri sunt suspectaţi de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune în convenţii, cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

Aproximativ 5.000 pachete de ţigări confiscate şi un contrabandist reţinut în zona alpină a frontierei

La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, un echipaj format din doi poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sighetu Marmaţiei, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat într-o zonă muntoasă-împădurită, pe un drum forestier aflat la aproximativ 400 m de linia de frontiera, mai multe persoane care transportau colete voluminoase.

Grupare specializată în comiterea de infracţiuni cu violenţă, destructurată

Ofiţeri ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, cu sprijinul informativ şi tehnic al D.G.I.P.I, în baza autorizaţiilor emise de către judecătorii Curţii de Apel Bucureşti efectuează 14 percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Ialomiţa şi Bucureşti, la locuinţele mai multor suspecţi de fapte de violenţă.

Controale şi filtre pe şosele din ţară pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R. au organizat, în noaptea de 28 spre 29 octombrie a.c., la nivel naţional, o acţiune ce a vizat combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului, a substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare, respectiv a încălcării regimului legal de viteză, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.

Un agent de poliţie de poliţie, reţinut pentru luare de mită

Ieri, 25 octombrie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu sprijinul D.G.I.P.I. şi al I.P.J. Constanţa, l-au prins în flagrant pe agentul de poliţie A.S., din cadrul Secţiei 2 – Poliţie Rurală Mihail Kogălniceanu, în timp ce primea suma de 300 lei de la un cetăţean pentru a nu-i întocmi dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

Reţea de contrabanda de ţigări destructurată la Botoşani

În urma unor activităţi informativ-operative, care s-au derulat pe parcursul a patru luni de zile, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoşani, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, sprijiniţi tehnic operativ de către D.G.I.P.I. şi cu ajutorul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Botoşani şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani au organizat în data de 25.10.2011, prinderea în flagrant a unei grupări infracţionale specializată în contrabanda cu ţigări din Republica Moldova, ce acţiona pe raza judeţului Botoşani.

Conferinţa „Noi metode şi tehnici care se folosesc în criminalistică”

Adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Lucian Guran, a participat, astăzi, 26 octombrie a.c., la deschiderea lucrărilor conferinţei internaţionale „Noi metode şi tehnici care se folosesc în criminalistică”, organizată de Asociaţia Criminaliştilor din România şi Institutul Naţional de Criminalistică din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) în parteneriat cu Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” din Bucureşti şi Agenţia Internaţională pentru Prevenirea Criminalităţii şi Politici de Securitate.

ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut