D.G.A. / Jud. Călăraşi: poliţist cercetat pentru trafic de influenţă

Astăzi, 07.03.2012, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Călăraşi, sub coordonarea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au documentat activitatea infracţională a unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi – Poliţia mun. Călăraşi care a pretins şi primit de la un cetăţean 200 lei pentru a interveni pe lângă un procuror în vederea obţinerii unei soluţii favorabile într-un dosar penal.

În urma mai multor descinderi efectuate în judeţul Dolj, la una dintre adresele percheziţionate au fost descoperite 5 kilograme de haşiş

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, cu suportul informativ al S.R.I., fac cercetări faţă de cinci suspecţi, membri ai unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc.

Ministrul Gabriel Berca, a dispus astăzi, 7 martie a.c., încetarea împuternicirii în funcţia de adjunct al şefului D.O.S.P., a chestorului principal de poliţie Lucian Florin Guran, şi revenire

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a dispus miercuri, 7 martie a.c., încetarea împuternicirii în funcţia de adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, a chestorului principal de poliţie Lucian Florin Guran, şi revenirea acestuia în funcţia de bază, respectiv director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut