Sacțiuni contravenționale aplicate și infracțiuni constatate în urma controalelor efectuate de poliţişti cu privire la legalitatea stabilirii reşedinţei/domiciliului

În urma controalelor efectuate de poliţişti, în ultimele cinci zile, cu privire la legalitatea stabilirii reşedinţei/domiciliului, au fost constatate 22 de infracţiuni şi aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.420 lei. De asemenea, în urma acestor verificări au fost depistate şi 19 persoane urmărite în temeiul legii.

14 ani de participare a Ministerului Administrației și Internelor la misiuni internaţionale de menţinere a păcii

Cu prilejul „Zilei Internaţionale a personalului participant la misiunile ONU de menţinere a păcii” – 29 mai 2012 – Ministerul Administraţiei şi Internelor reconfirmă aportul poliţiştilor şi jandarmilor români la misiunile şi operaţiile desfăşurate în afara teritoriului naţional, în sprijinul păcii şi al securităţii, respectiv pentru gestionarea situaţiilor de criză.

Prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor, comisar șef de poliție Despescu Bogdan este împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de șef Serviciu Cabinet din cadrul I.P

Începând cu data de 30 mai 2012, prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor, la propunerea inspectorului general al Poliției Române, în condițiile legii, comisar șef de poliție Despescu Bogdan, inspector șef al Inspectoratului de Poliție al județului Prahova, este împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de șef Serviciu Cabinet din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău.

Ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență pentru analizarea situației efectelor produse de fenomenele meteorologice

Comitetului Național pentru Situații de Urgență (C.N.S.U.) s-a întrunit, astăzi, 28 mai a.c., la sediul Ministerului Administrației și Internelor, sub coordonarea primului ministru Victor Ponta și conducerea ministrului Administrației și Internelor, Ioan Rus, pentru a analiza situația efectelor produse de fenomenele meteorologice din ultimele zile, măsurile luate până în acest moment la nivel local și central pentru limitarea efectelor, precum și măsurile ce se impun a fi luate în contextul avertizării cod portocaliu emise pentru o parte a județelor țării.

D.G.I.P.I./Invitație conferinţă prilejuită de lansarea oficială a proiectului Implementarea unui sistem de apărare cibernetică la nivelul M.A.I. cofinanţat din Fondul Social European prin Prog

Direcţía Generală de Informaţii şi Protecţie Internă vă invita să participaţi miercuri, 30 mai 2012, ora 11.00, la conferinţa prilejuită de lansarea oficială a proiectului „Implementarea unui sistem de apărare cibernetică la nivelul M.A.I. prin D.G.I.P.I. (CERT – INT)” cod SMIS 32566, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.

Situaţia evenimentelor produse în urma fenomenelor meteorologice din unele zone ale ţării şi a forţelor participante în intervalul 25.05, ora 08.00 – 26.05, ora 08.00

În urma ploilor torenţiale, în ultimele 24 de ore au fost afectate 103 localităţi din 20 de judeţe (Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui şi Vrancea) şi municipiul Bucureşti.

Transparență decizională/ Proiect de Lege pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării cărţii de alegător ca document în baza căruia se exercită dreptul de vot

Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării cărţii de alegător ca document în baza căruia se exercită dreptul de vot.

Videoconferință pe tema gestionării ordinii publice pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor catolice

Astăzi, 25 mai a.c., la sediul M.A.I., a avut loc o videoconferinţă condusă de secretarul de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, în cadrul căreia au fost analizate măsurile privind activităţile de planificare şi coordonare a acţiunilor desfăşurate pe timpul manifestaţiilor religioase prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor catolice, în judeţele Bacău, Harghita, Covasna şi Mureş.

I.G.P.F./27 de migranţi depistaţi la frontieră

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră au depistat şi reţinut 27 persoane, cetăţeni algerieni, marocani etc. care încercau să treacă ilegal “frontiera verde”. 18 migranţi au fost reţinuti de către poliţiştii de frontieră timişeni, 4 migranţi au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră gălăţeni şi 5 de către cei din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.
În toate cazurile poliţiştii de frontieră au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat sau tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, se va întâlni cu membrii celui de-al doilea contingent de jandarmi care a participat la misiunea de instruire a forţelor de ordine publică din A

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, se va întâlni vineri, 25 mai a.c., cu membrii celui de-al doilea contingent de jandarmi care a participat la misiunea de instruire a forţelor de ordine publică din Afganistan – N.A.T.O. Training Mission, cărora le va oferi medalii, decoraţii şi embleme în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la sediul M.A.I., începând cu ora 12.00.

Conferință de presă privind măsurile luate de autorități pentru limitarea efectelor produse de precipitațiile abundente din această perioadă

Ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, ministrul Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb, alături de șeful Departamentului Ordine și Siguranță Publică, chestor principal de poliție Ioan-Nicolae Căbulea, au prezentat, joi, 24 mai a.c., în cadrul unei conferințe de presă, măsurile luate de autorități pentru limitarea efectelor produse de precipitațiile abundente din această perioadă.

Conferință de presă privind măsurile luate de autorități pentru limitarea efectelor produse de precipitațiile abundente din acestă perioadă

Ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, și ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, alături de ministrul Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb, au prezentat, miercuri, 23 mai a.c., în cadrul unei conferințe de presă, măsurile luate de autorități pentru limitarea efectelor produse de precipitațiile abundente din acestă perioadă.

Invitație Agenția Națională Antidrog/Decernarea „Diplomelor spectatorului antidrog”

Agenția Națională Antidrog şi Federaţia Română de Fotbal vă invită să participaţi miercuri, 23 mai 2012, ora 16.00, pe Stadionul Arena Naţională, la o activitate prilejuită de înmânarea „Diplomelor spectatorului antidrog”, care se va desfăşura înainte de începerea finalei de fotbal „Cupa României Timişoreana 2012”, dintre echipele Rapid Bucureşti şi Dinamo Bucureşti.

Conferința de închidere a proiectului “Studiu diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală”

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice în colaborare cu Direcţia Generală Anticorupţie, a implementat proiectul “Studiu diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală”, cod SMIS 16469, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 – 2013.

Programul de lucru cu publicul la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor în perioada 9-10 iunie a.c.

Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a dispus o serie de măsuri suplimentare la nivel central și la nivelul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, astfel încât, la scrutinul electoral din data de 10 iunie a.c., cetăţenii să dispună de condițiile necesare pentru a face demersurile în vederea obţinerii actelor de identitate pentru exercitarea dreptului de vot.

Participarea secretarului general al M.A.I., chestor de poliţie Ion Stoica, la Reuniunea Comitetului Strategic pentru sprijinirea şi evaluarea activităţii Direcţiei Generale Anticorupţie

Reuniunea Comitetului Strategic pentru sprijinirea şi evaluarea activităţii Direcţiei Generale Anticorupţie s-a desfăşurat astăzi, 18 mai a.c., la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu participarea secretarului general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ion Stoica şi a reprezentantului Comisiei Europene în România, Tom Barnes.

Secretarul de stat Ioan – Nicolae Căbulea a participat, la Bihor, la ceremonia de instalare în funcție a noului şef al Poliţiei Bihorene

Secretarul de Stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul M.A.I., chestor principal de poliţie Ioan – Nicolae Căbulea, a participat vineri, 18 mai a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, la ceremonia de instalare în funcţia de inspector șef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor a chestorului de poliţie Liviu Popa.

Invitatie/Exerciții demonstrative ale efectivelor M.A.I. la „Black Sea Defence and Aerospace”

Ministerul Administrației și Internelor prezintă joi, 17 mai a.c., începând cu ora 11.00, pentru publicul vizitator, în cadrul Expoziţiei internaţionale dedicată Apărării, Securităţii Naţionale şi Private şi Industriei Aeronautice – „Black Sea Defence and Aerospace”, organizată la ROMAERO, exerciţii demonstrative, în cadrul cărora va fi prezentat modul de intervenție în situații dificile, precum salvarea de la înălțime, tehnici de descarcerare sau prinderea unor suspecți.

Modificarea locului de desfăşurare a probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, începând cu data de 21 mai 2012

Datorită lucrărilor la magistrala V metrou, a aglomerării de trafic şi urmare a recomandărilor poliţiei rutiere, Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti informează persoanele interesate că, începând cu 21 mai 2012, se modifică locul de plecare la proba practică a examenului de obţinere a permisului de conducere din cartierul Drumul Taberei – Piaţa Moghioroş în cartierul Bucureştii Noi, în zona fostului Teatru Masca. Locul de plecare Piaţa Libertăţii – zona Parcul Carol rămâne valabil.

Ministrul Ioan RUS a prezentat schimbările efectuate la nivelul conducerii Departamentului Ordine și Siguranță Publică și Inspectoratului General al Poliției Române

Ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, a prezentat, astăzi, 15 mai a.c., în cadrul unei declarații de presă susținută la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, informații despre numirile și eliberările din funcțiile de secretar general al MAI, de șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică și inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române.

Întâlnire regională a ministrului Ioan Rus, la Alexandria, cu reprezentanţii structurilor teritoriale ale M.A.I. din unsprezece județe și Municipiul Bucureşti

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan RUS, a avut marţi, 15 mai a.c., la Alexandria, o întâlnire de lucru regională cu reprezentanţii structurilor de ordine şi siguranţă publică ale M.A.I. din judeţele: Teleorman, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Tulcea şi Municipiul Bucureşti.

Zeci de focuri de armă la frontiera de nord, est şi în Portul Constanţa pentru reţinerea contrabandiştilor de ţigări

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din Maramureş, Botoşani, precum şi cei din Portul Constanţa, au desfăşurat în zona de competenţă mai multe acţiuni pentru combaterea contrabandei cu ţigări. Pentru reţinerea contrabandiştilor care nu s-au supus somaţiilor, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase, cu respectarea prevederilor legale, mai multe focuri de armă.

Întâlnirea șefului Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, Marian TUTILESCU, la sediul M.A.I., cu adjunctul ministrului afacerilor externe din M.A.E. saudit

Șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, Marian TUTILESCU a avut astăzi, 14 mai a.c., o întrevedere cu adjunctul ministrului afacerilor externe din M.A.E. saudit, Alteţa Sa Prinţul Khalid Bin Saud Bin Khalid Al Saud, aflat într-o vizită oficială în România.

Peste 20 de africani reţinuţi la frontieră la sfârşitul săptămânii trecute

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat la sfârşitul săptămânii trecute, şapte grupuri de migranţi, formate din douăzeci şi trei de persoane, care fie încercau să intre ilegal în România din Serbia, fie să treacă frontiera ilegal în Ungaria. În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Lansarea proiectului „Sistemul integrat de management al infrastructurii la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (SIMI)” cod SMIS 32722

Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu sediul în Bucureşti, str. Alexandru Beldiman nr. 2, sector 5, derulează, începând cu data de 05.04.2012 proiectul „Sistemul integrat de management al infrastructurii la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (SIMI)” co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013.

Întâlnire de lucru a ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan RUS, la Cluj, cu reprezentanţii structurilor teritoriale ale M.A.I. din treisprezece județe

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan RUS, a efectuat astăzi, 12 mai a.c., o vizită de lucru la Cluj, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii structurilor teritoriale de ordine şi siguranţă publică ale M.A.I. din judeţele: Cluj, Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Covasna, Harghita, Maramureş, Mureş, Satu-Mare, Sălaj şi Sibiu.

A.N.A./Săptămâna Naţională a Voluntariatului

Pentru a marca Săptămâna Naţională a Voluntariatului, Agenţia Naţională Antidrog organizează în perioada 14-20 mai 2012 activităţi care urmăresc mobilizarea sincronizată a voluntarilor antidrog şi organizaţiilor partenere din mediul guvernamental şi non-guvernamental, prin acţiuni preventive în comunitate. La nivel teritorial, acţiunile vor fi coordonate la nivelul Centrelor Regionale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA).

Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian TUTILESCU, s-a întâlnit cu o delegaţie a Ministerului de Afaceri Externe olandez

Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian TUTILESCU, s-a întâlnit astăzi, 11 mai a.c., la sediul M.A.I., cu o delegaţie a Ministerului de Afaceri Externe olandez condusă de consilierul diplomatic al premierului Rutte, Ronald van Roeden.

D.G.A./Agent de poliţieprins în flagrant după ce a pretins şi primit de la un cetăţean 200 euro

Astăzi, 11.05.2012, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi cu sprijinul tehnic acordat de S.R.I. Dolj, au prins în flagrant un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Dolj – Secţia de Poliţie Rurală Poiana Mare după ce a pretins şi primit de la un cetăţean 200 euro, pentru a interveni pe lângă procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile într-un dosar în care bărbatul era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe.

Grup infracţional specializat în producerea şi comercializarea ilegală a ţigaretelor, destructurat

4 dispozitive de fabricare şi ambalare ţigarete, 43 de kilograme tutun tocat şi netocat, pachete pentru ambalarea ţigaretelor, precum şi 15 pachete ce conţineau tuburi de ţigarete inscripţionate cu diferite mărci, au fost descoperite de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Buzău şi procurorii D.I.I.C.O.T., la locuinţele mai multor persoane din Buzău şi Prahova.

ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut