Acțiuni ale polițiștilor constănțeni în cadrul campaniei Vacanţă în siguranţă!

Pentru siguranţa turiştilor aflaţi pe litoral, Ministerul Administraţiei şi Internelor a iniţiat campania Vacanţă în siguranţă!. În acest context, la nivel local, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi Garda de Coastă desfăşoară activităţi pentru informarea turiştilor cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale faptelor antisociale.

Alege viaţa! Poartă centura de siguranţă!

Astăzi, 12 iulie a.c., în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la sediul I.G.P.R., au fost prezentate rezultatele unui studiu referitor la comportamentul participanţilor la trafic privind portul centurii de siguranţă în timpul conducerii vehiculelor. Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va demara, în perioada 12-14.07.2012, la nivel naţional, o acţiune de verificare în trafic a portului centurii de siguranţă.

Reuniune de lucru a Direcției Generale Anticorupție

În contextul implementării prevederilor Strategiei naţionale anticorupţie 2012 – 2015, Ministerul Justiţiei, împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), a organizat astăzi, 11 iulie 2012, la sediul central al DGA, reuniunea de lucru având ca subiect prezentarea „Metodologiei de identificare a riscurilor şi vulnerabilităţilor la corupţie în cadrul structurilor MAI”, în scopul cunoaşterii mecanismelor acesteia şi folosirii ca bună practică în activitatea internă proprie a instituţiilor publice. Amintim că MAI, cu aportul DGA, a implementat cu succes această metodologie în cadrul tuturor instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea/coordonarea ministerului, acest lucru reprezentând un sprijin util pentru conducerea instituţiei.

Secretarul de stat Ioan Căbulea prezent la lansarea proiectului P(revenire) I(dentificare) P(rotecție)

Secretarul de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, a participat marți, 10 iulie a.c., la lansarea proiectului „P(revenire) I(dentificare) P(rotecție)”, derulat de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și finanțat prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene.

Lansarea proiectului „PIP” de catre Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane

Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) lansează marţi, 10 iulie a.c., ora 11.00, la Sala de Marmură a Ministerului Administraţiei şi Internelor, proiectul „P(revenire) I(dentificare) P(rotecţie)”, finanţat prin intermediul Programului de Cooperare Elveţiano-Român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene.

Videoconferință privind măsurile stabilite pentru organizarea Referendumului din 29 iulie a.c.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus şi ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, au susţinut, astăzi, 7 iulie a.c., la sediul instituţiei, o videoconferinţă cu prefecţii, în cadrul căreia au fost discutate o serie de măsuri organizatorice şi administrative ce vor fi întreprinse în perioada următoare la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru desfăşurarea în bune condiţii a referendumului naţional din 29 iulie a.c. pentru demiterea preşedintelui României.

Campionatul de Înot al M.A.I.

Ministerul Administrației și Internelor, prin Centrul Cultural – Biroul Coordonare Activităţi Sportive, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” Bihor, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea şi Şcoala de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, a organizat în perioada 3 – 5 iulie a.c., Campionatul de Înot al M.A.I..

Rețea de contrabandiști de țigări destructurată

Un grup infracţional organizat care derula acţiuni de contrabandă cu ţigări peste fluviul Dunărea a fost destructurat de poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. din cadrul Biroul Teritorial Mehedinţi şi cu sprijinul ofiţerilor S.C.M.I.I.T. din cadrul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Timişoara.

Flagrant realizat de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Constanța

Astăzi, 02.07.2012, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au prins în flagrant un funcţionar din cadrul Primăriei Eforie, precum şi alte patru persoane, care cereau bani, în lei și valută, pentru a facilita acordarea de autorizaţii de funcţionare şi spaţii comerciale de închiriat, aflate pe raza localităţii Eforie, în perioada sezonului estival.

Revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor aflaţi în plată la Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.

În temeiul art. 2 din OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru beneficiarii dreptului de pensie aflaţi în plată la Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. şi cărora la recalcularea/revizuirea pensiilor nu le-au fost valorificate prima de concediu de odihnă, premiul anual şi/sau sporul de fidelitate, acordate după data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu pentru perioada de activitate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare sau în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, se va efectua revizuirea pensiilor la cererea pensionarilor, însoţită de adeverinţa doveditoare a veniturilor respective.

Asistenţă online în domeniul dependenţei de droguri

Începând din data de 25 iunie 2012, Agenția Națională Antidrog a postat pe site-ul propriu, http://www.ana.gov.ro, în subpagina ”TRATAMENT”, aplicația “Baza de date a instituţiilor de asistenţă în domeniul dependenţei”, realizată în cadrul proiectului de Înfrăţire Instituţională RO2006/018-147.05 – “Consolidarea sistemului integrat de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru consumatorii de droguri din România”/ PHARE Twinnig Finlanda, componenta 2.

ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut