Măsuri de ordine şi siguranţă publică

Miercuri, 07 noiembrie a.c., în Piaţa Victoriei, va avea loc o adunare publică organizată de Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, (LAPAR) împreună cu Federaţia Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Holstein.Ro, Federaţia Romovis, Asociaţia Naţională Profesională Legume-Fructe, care se va desfăşura după un program prestabilit, în intervalul orar 11.00 – 15.00, conform protocolului aprobat de Primăria Capitalei.

Lansare proiect pentru gestionarea centralizată a serviciilor oferite de Arhivele Naţionale

ARHIVELE NAŢIONALE, cu sediul în Bucureşti, Bulevardul Regina Elisabeta nr. 49, sector 5, tel 021.312.67.10, fax 021.312.58.41, organizează în data de 07.11.2012, începând cu ora 10.30, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti, Evenimentul de lansare a proiectului „Sistem informatic integrat pentru gestiunea serviciilor oferite clienţilor Arhivelor Naţionale”, cod SMIS 14180, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Declaraţia Comună a statelor membre OIPC – INTERPOL pentru combaterea criminalității violente

O delegaţie a Ministerului Administrației și Internelor, condusă de șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, din care a făcut parte şi inspectorul general al Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă, a participat luni, 5 noiembrie a.c., la Conferinţa Ministerială cu tema „Provocările cu care se confruntă Poliţia în combaterea criminalităţii violente contemporane”, organizată la Roma, în deschiderea celei de-a 81-a Adunări Generale a OIPC INTERPOL.

ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut