Un bărbat care a făcut uz de armă neletală fără drept, reţinut de către poliţiştii constănţeni

Continuând cercetările demarate încă din data de 04 decembrie a.c., specialiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase împreună cu ofiţeri din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au reuşit identificarea şi depistarea bărbatului care în urma unei şicanări în trafic, a folosit o armă neletală, calibrul 10 mm, trăgând mai multe focuri.

Comisia Europeană a prezentat al doilea Raport privind funcţionarea Spaţiului Schengen

La Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne de azi, Comisia Europeană a prezentat al doilea Raport privind funcţionarea spaţiului Schengen pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2012. Raportul face o trecere în revistă a principalelor probleme cu care se confruntă spaţiul Schengen, iar menirea documentului este să contribuie la identificarea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea acestora.

MAI suplimentează parcul auto cu 144 de autoturisme prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto

Ministerul Administraţiei şi Internelor a accesat la sfârşitul acestui an Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, prin predarea unui număr de 432 autovehicule uzate, ceea ce a permis achiziţia unui număr de 144 autospeciale, economia realizată în acest fel fiind de 1.641.600 lei, sumă reprezentând contravaloarea tichetelor valorice obţinute de la colectorii autorizaţi.

ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut