Lansarea proiectului „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene”

Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu sediul în Bucureşti, P-ţa Revoluţiei nr. 1A, sector 1, derulează, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, proiectul „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene, al transpunerii şi al aplicării acquis-ului comunitar”, Cod SMIS: 32862 co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative în perioada 2012-2013.

Acţiune a poliţiştilor de la Direcţia de Poliţie Transporturi

În perioada 24 – 27 august a.c., Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. a organizat şi coordonat acţiuni de prevenire a faptelor antisociale în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători care circulă pe magistralele C.F. 300 (Bucureşti – Braşov – Războieni – Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor) şi CF. 800 (București – Ciulniţa – Feteşti – Medgidia – Constanţa – Mangalia).

633 de hectare afectate de incendii

Conform situaţiei centralizate în cursul acestei dimineţi, 633 de hectare au fost afectate de incendiile de vegetaţie uscată şi fond forestier, în 29 de judeţe ale ţării.

730 de pompieri militari, sprijiniţi de pompieri civili, jandarmi, poliţişti şi angajaţi ai Inspectoratului General de Aviaţie şi ai ocoalelor silvice, continuă lupta cu focul pentru localizarea şi lichidarea focarelor existente şi pentru supravegherea zonelor afectate.

Controale la operatori cu metale preţioase

Poliţiştii de investigarea fraudelor au desfăşurat, în ultimele trei zile, sub coordonarea Direcţiei de Investigre a Feaudelor – I.G.P.R., verificări la societăţi comerciale pe linia respectării reglementărilor în domeniul comercializării materialelor preţioase.
Astfel, au fost aplicate sancțiuni contravenţionale în valoare de 103.000 de lei, ridicate, în vederea confiscării, 1,75 kg de metale ce par a fi din aur, în valoare de aproximativ 250.000 de lei şi suspendată activitatea unei firme.

Poliţiştii derulează activităţi de prevenire a cetăţenilor pentru a nu deveni victimele tâlharilor

La data de 23 august a.c., începând cu orele 11.00, în baza Planului de acţiune al I.P.J. Constanta, lucrători din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciul Ordine Publică – Poliţia de proximitate şi Poliţia Mamaia au executat o acţiune pe linia prevenirii infracţiunilor săvârşite cu violenţă, îndeosebi a faptelor de tâlhărie, în Staţiunea Mamaia, punctul de plecare fiind Satul de Vacanţă din Staţiunea Mamaia.

Măsuri suplimentare pe perioada caniculei

Ca urmare a avertizării meteorologice Cod Portocaliu de caniculă, valabilă şi în municipiul Bucureşti, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul de timp 23-26 august a.c., când se aşteaptă creşteri semnificative ale temperaturilor şi a indicelui de temperatură-umezeală (ITU), prefectul Capitalei, doamna Georgeta Gavrilă, a solicitat atât Primarului general al municipiului Bucureşti, cât şi primarilor sectoarelor “să dispună luarea tuturor măsurilor specifice care se impun pentru prevenirea apariţiei unor factori de risc ce pot afecta starea de normalitate a vieţii social-economice a Capitalei, precum şi pentru monitorizarea evoluţiei condiţiilor meteorologice şi asigurarea intervenţei operative.”

Poliţiştii români, în misiune pe litoralul bulgăresc pentru siguranţa turiştilor

Începând 1 iulie a.c., poliţiştii români desfăşoară activităţi comune de ordine şi siguranţă publică, alături de poliţiştii bulgari, pe litoralul bulgăresc, în staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur, intervenind în sute de situaţii în sprijinul turiştilor români aflaţi în concediu pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. De asemenea, începând cu 12 august a.c., doi poliţişti bulgari desfăşoară activităţi similare comune cu poliţiştii români, în staţiunile turistice de pe litoralul românesc.

Bilanţul acţiunii rutiere de pe Autostrda Soarelui: aproape 80 de contravenţii depistate

78 de de abateri contravenţionale la regimul rutier au fost depistate de poliţişti în patru ore, în cadrul acţiunii organizate de Secţia de Poliţie Autostrăzi sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., pe Autostrada A2, pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză şi a normelor care reglementează activitatea în transporturile rutiere de mărfuri şi persoane.

Transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr.280/2011 privind modificarea Legii nr. 265/2010 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea si funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi pentru abrogarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.

Transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice proiectul de Ordin al ministrului administraţiei şi internelor privind procedura de verificare a declaraţiilor de susţinere a propunerilor de iniţiativă cetăţenească şi de eliberare a certificatului de confirmare a numărului de declaraţii de susţinere valabile pentru România.

Mită de 300 de dolari refuzată de un poliţist de frontieră

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au prins în flagrant un cetăţean ucrainean care a încercat sa ofere 300 de dolari unui poliţist de frontieră pentru a nu i se întocmi dosar penal, după ce acesta împreună cu o altă persoană au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

Ofițer în rezervă, reținut pentru trafic de influență

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cu sprijinul acordat de S.R.I. Dolj, au organizat şi realizat luni, 20 august a.c. prinderea în flagrant a lui C. M., din municipiul Craiova, colonel în rezervă – fost şef Serviciu Siguranţă în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova, care a pretins şi primit de la doi denunţători diverse sume de bani, pentru a interveni pe lângă factori de conducere din conducerile penitenciarelor din Drobeta Turnu Severin şi Târgu Jiu, unde erau încarceraţi fiul, respectiv fratele denunţătorilor, cu scopul de a-i transfera la penitenciare din municipiul Craiova, a le schimba regimul de încarcerare şi a interveni la comisia ce analiza punerea în libertate înainte de termen.

Controale ale poliţiştilor în zona cluburilor şi discotecilor

În urma unei acţiuni care a avut loc la nivel naţional, în perioada 17 – 19 august a.c., au fost depistate peste 440 de persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni şi 32 de persoane urmărite în temeiul legii. De asemenea, au fost aplicate peste 12.700 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru încălcarea legislaţiei rutiere şi normelor de convieţuire socială. În această perioadă, ca urmare a activităţilor preventive desfăşurate de poliţişti a fost redus semnificativ numărul incidentelor care au dus la tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice.

56 de percheziţii la suspecţi de infracţiuni economice

Ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.C.C.O. – I.G.P.R., împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală şi cu sprijinul informativ al S.R.I., au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din 20 de suspecţi, cetăţeni români şi libanezi, specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă şi spălare de bani, în domeniul operaţiunilor comerciale cu cereale.

Acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale în zona discotecilor, barurilor și a cluburilor de noapte

În perioada 17 – 19 august a.c., Direcţia de Ordine Publică – I.G.P.R., împreună cu Direcţia de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate vor coordona, la nivel naţional, o acţiune ce are ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale comise în zona discotecilor, barurilor, cluburilor de noapte şi altor localuri de alimentaţie publică.

Sărbătoarea Sfintei Maria, fără incidente majore

În perioada premergătoare sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului şi pe timpul acesteia, îndeosebi în intervalul 13 – 15 august a.c., peste 11.500 de poliţişti au acţionat, în medie, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde au avut loc manifestări religioase, culturale şi artistice.

ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut