Informare ora 08.00

Astăzi, 29 iulie a.c., ora 08.00, la sediul M.A.I., secretarul de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea şi purtătorul de cuvânt al Centrului de Comunicare al M.A.I., inspector principal de poliţie Marius Militaru au susţinut o declaraţie de presă în care au prezentat măsurile dispuse la nivelul M.A.I. pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României.

Controale I.G.S.U. pentru prevenirea incendiilor în secțiile de votare

Conform Planului general de măsuri privind menţinerea şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice, pe timpul campaniei şi referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti au organizat şi desfăşurat, până la data de 27 iulie a.c., ora 20:00, 12.724 controale de prevenire a incendiilor la 17.616 secţii de votare. Acestea au vizat desfăşurarea în condiţii de securitate, din punct de vedere al apărării împotriva incendiilor, a referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României.

Conferinţă de presă referitoare la măsurile dispuse în vederea organizării referendumului

Joi, 26 iulie a.c., la sediul M.A.I., ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, şi secretarul de stat, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, au susţinut o conferinţă de presă referitoare la măsurile dispuse de autorităţi în vederea organizării referendumului pentru demiterea Preşedintelui României.

Formare specializată la standarde europene de performanţă pentru prefecţii şi subprefecţii din România

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Ministerul Administrației și Internelor prin Direcția Generală pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, în calitate de partener, derulează în perioada februarie 2012 – februarie 2014 proiectul „Consolidarea performanţei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România în contextul integrării în Uniunea Europeană şi al descentralizării administrative şi financiare” cod SMIS 32582.

Măsuri pentru eliberarea în mod operativ a documentelor necesare persoanelor care participă la referendum

Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date și Direcția Generală de Pașapoarte, a dispus măsuri pentru asigurarea stării de legalitate a cetăţenilor în vederea participării la referendumul pentru demiterea Președintelui României, prin crearea condițiilor pentru rezolvarea, în mod operativ, a solicitărilor de documente necesare.

Recuperare de monede dacice de aur, tip Koson, traficate pe teritoriul Irlandei

Ministerul Administraţiei şi Internelor, în urma unui demers complex de cooperare judiciară desfăşurat împreună cu Ministerul Public, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional de Istorie a României, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României la Dublin şi Poliţia Naţională Irlandeză, a recuperat două monede dacice din aur de tip Koson, scoase clandestin din România şi traficate pe teritoriul Irlandei.

M.A.I./ Lucrările Comisiei de Transparență și Monitorizare privind referendumul

Miercuri, 25 iulie a.c., la sediul M.A.I., ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, şi secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, au participat la lucrările Comisiei de Transparenţă şi Monitorizare, formată din reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai mass-media.

I.P.J. Galați face verificări privind respectarea legii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului

Având în vedere aspectele prezentate în mass-media legate de existenţa unor suspiciuni referitoare la faptul că unii cetăţeni nu pot participa la referendumul pentru demiterea Preşedintelui României, întrucât le-ar fi fost luate cărţile de identitate contra unor sume de bani, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi a dispus imediat măsuri pentru clarificarea situaţiei.

IPJ Vaslui verifică informațiile referitoare la persoane care ar fi împiedicate să voteze

Având în vedere aspectele prezentate în mass-media legate de existenţa unor suspiciuni referitoare la faptul că mai mulţi reprezentanţi ai unor primării din judeţ intenţionează să reţină cărţile de identitate ale cetăţenilor care primesc ajutor social pentru ca aceştia din urmă să nu-şi exercite dreptul de a participa la referendum, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui a dispus de îndată măsuri pentru a contracara orice faptă care se constituie în infracţiune.

Poliţiştii gorjeni verifică informații referitoare la persoane care ar fi împiedicate să voteze

La data de 24 iulie a.c., urmare a aspectelor prezentate în mass-media din care rezulta faptul că angajaţi ai unei unităţi miniere din judeţul Gorj nu îşi vor putea exercita dreptul de a participa la referendum, întrucât persoane din conducere le-ar fi luat cărţile de identitate, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj s-au sesizat din oficiu şi au constituit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de împiedicare prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 52 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare.

Jandarmii constanțeni acționează pentru siguranța turiștilor de pe litoral

Marţi, 24 iulie a.c., ora 02.00, un echipaj de jandarmi a intervenit în apropierea unei terase din Vama Veche, la un scandal izbucnit între două persoane. Andrei A., de 30 de ani, din Galaţi, îi împărţea pumni şi picioare lui Marius S., de 34 ani, din Bucureşti. Cei doi, prieteni vechi, s-au întâlnit întâmplător şi agresorul a dorit să-i împrospăteze memoria şi să-i aducă aminte prietenului de o sumă de bani împrumutată cu doi ani în urmă şi neachitată în totalitate. La vederea jandarmilor scandalul a încetat. Marius S., prezenta uşoare escoriaţii la arcada stîngă şi gură și a refuzat prezenţa unui echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Transportul public de persoane în atenţia poliţiştilor

Pentru a afla modul în care se deplasează şi preocupările de la volan ale conducătorilor de autovehicule destinate transportului public de persoane, Direcţia Rutieră şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au organizat şi desfăşurat, la sfârşitul lunii iunie, verificări în trafic, din interiorul acestora, abaterile comise în trafic fiind înregistrate audio-video.

Acţiuni preventive ale poliţiştilor constănţeni în cadrul campaniei „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor!”

Astăzi, 21 iulie a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Grupării Mobile de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi ai Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi comune, în staţiunea Mamaia, pentru informarea turiştilor cu privire la măsurile pe care aceştia trebuie să le adopte pentru a nu deveni victimele furturilor de şi din autoturisme în perioada sezonului estival.

Acţiuni preventive ale poliţiştilor constănţeni în cadrul campaniei “VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ!”

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi Garda de Coastă au desfăşurat astăzi, în staţiunea Mamaia, activităţi pentru informarea turiştilor cu privire la măsurile pe care aceştia trebuie să le adopte pentru a nu deveni victimele diverselor fapte antisociale.

Copii instruiţi pe tema unei „Vacanţe în siguranţă!”

În cadrul campaniei de informare „Vacanţă în siguranţă!” Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa a desfăşurat astăzi o activitate de prevenire a situaţiilor de urgenţă la care au participat 140 de copii.
Iniţial copiilor li s-au distribuit pliante şi li s-au explicat câteva reguli minime de prevenire a evenimentelor ce le-ar putea afecta vacanţa şi recomandări privind comportamentul în cazul unei situaţii de urgenţă, iar ulterior aceştia au fost cooptaţi în discuţii şi activităţi interactive.

Recomandări pe timp de caniculă

Administraţia Naţională de Meteorologie informează ca în intervalul 20-22 iulie, în judeţul Constanţa, vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi frecvent pragul critic de 80 al disconfortului termic, iar temperaturile vor atinge 36 – 39 grade celsius.
Pentru prevenirea efectelor negative cauzate de temperaturile ridicate, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa şi medicii SMURD, recomandă să respectaţi următoarele măsuri preventive:

Acțiuni ale jandarmilor constănțeni pentru combaterea faptelor antisociale

Jandarmii constănţeni care au acţionat în zilele de 16-19 iulie a.c., în sistemul integrat de menţinere a ordinii publice (Litoral 2012), de la Neptun până la Vama Veche, au aplicat 56 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 32.500 lei, pentru încălcări ale legislaţiei în ceea ce priveşte normele de convieţuire socială, tulburarea liniştii publice, provocarea şi participarea la scandaluri, injurii şi comerţ ambulant.

Progrese înregistrate de Ministerul Administrației și Internelor conform raportului Comisiei Europene

Raportul Comisiei europene către Parlamentul european și Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare, dat publicității miercuri, 18 iulie a.c., recunoaște progresele înregistrate de Ministerul Administrației și Internelor, prin structura de profil -Direcția Generală Anticorupție, în combaterea și prevenirea corupției în rândul personalului propriu.

Acțiuni ale polițiștilor constănțeni în cadrul campaniei Vacanţă în siguranţă!

Pentru siguranţa turiştilor aflaţi pe litoral, Ministerul Administraţiei şi Internelor a iniţiat campania Vacanţă în siguranţă!. În acest context, la nivel local, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi Garda de Coastă desfăşoară activităţi pentru informarea turiştilor cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale faptelor antisociale.

ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut