Cooperare româno-franceză pentru destructurarea unei grupări de trafic de persoane

Ieri dimineaţă, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T., împreună cu o delegaţie de poliţişti francezi, în baza unei comisii rogatorii emisă de Tribunalul Înaltei Curţi din Nisa, au efectuat şase percheziţii în judeţul Argeş, la locuinţele unor persoane suspectate că au exploatat sexual mai multe tinere în Nisa – Franţa. / Liderul şi principalii membrii ai grupării au fost reţinuţi.

Prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un poliţist

La data de 12.12.2012, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sprijinit de lucrători din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti (S.A.M.B.) l-a surprins în flagrant pe M.M. în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 1500 lei ofiţerului de poliţie I.M.C. din cadrul unei secţii de poliţie din Bucureşti, pentru a nu desfăşura activităţi de cercetare într-un dosar penal în care mituitorul este cercetat pentru infracţiunea de act sexual cu un minor.

Acţiuni ale poliţiştilor pentru siguranţa traficului în condiţii de iarnă

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din întreaga ţară au acţionat pentru limitarea efectelor căderilor de zăpadă şi ale temperaturilor scăzute, în domeniul siguranţei rutiere, a bunurilor şi persoanelor. Poliţiştii au acordat sprijin pentru 20 de persoane aflate în dificulate şi au aplicat aproape 600 de sancţiuni, 76 dintre acestea pentru lipsa anvelopelor de iarnă şi a dispozitivelor omologate.

Transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice proiectul de Ordin al Ministrului delegat pentru administraţie privind modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr.236/2011 privind constituirea Comitetului de selecţie a proiectelor pentru implementarea Ariei de concentrare 4 – Îmbunătăţirea mediului înconjurător din cadrul „Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale din cadrul Uniunii Europene extinse”.

Reuniunea Comitetului pentru relocarea refugiaţilor în România

Astăzi, 12 decembrie a.c., la sediul Inspectoratului General pentru Imigrări (I.G.I.) a avut loc întâlnirea Comitetului pentru relocarea refugiaţilor în România, lucrările reuniunii fiind conduse de inspectorul general adjunct al I.G.I., comisar şef de poliţie Iordache PĂUN. La întâlnire au participat reprezentanţi din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Specialişti în implementarea proiectului de prevenire Necenzurat, formaţi de Agenţia Naţională Antidrog

Specialişti în implementarea proiectului de prevenire Necenzurat, formaţi de Agenţia Naţională Antidrog. În perioada 2 – 8 decembrie a.c., Agenţia Naţională Antidrog, în partenariat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Secţia Română, Regiunea 6 Bucureşti, şi prin directa implicare a preşedintei Fundaţiei Mobexpert, Diana Şucu, a organizat o serie de sesiuni de formare în cadrul proiectului naţional de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri în rândul adolescenţilor cu vârste între 12 şi 14 ani, „Necenzurat”.

12 percheziţii in Arad pentru destructurarea unei reţele de crimă organizată transfrontalieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Serviciul Teritorial al Politiei de Frontieră Arad, sub coordonarea procurorului DIICOT Arad, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad şi SRI Arad, au efectuat mai multe percheziţii domiciliare, în diferite locaţii de pe raza judeţului Arad, în cadrul unei acţiuni complexe, având ca obiectiv destructurarea unei reţele de crimă organizată transfrontalieră.

Elicopter M.A.I. în misiune umanitară

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Administrației și Internelor, tip EC-135 SMURD, a decolat astăzi, 11 decembrie a.c, la ora 12.35, de la Punctul de Operare Aeromedicală Bucureşti cu destinația Munţii Bucegi – Cabana Padina, aflată la o altitudine de 1525 de metri, pentru a acorda primul ajutor unei persoane dependentă de insulină şi a o transporta la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru tratament specializat.

Pregătiri pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice periculoase

Având în vedere avertizarea meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada următoare şi măsurile stabilite în ultimele şedinţe ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu data de 11.12.2012, ora 11.00, la sediul central al ministerului funcţionează Grupa Operativă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului General de Aviaţie.

Grupare specializată în fraude informatice, destructurată

În urma a 27 de percheziţii efectuate în Bucureşti şi judeţele Gorj, Olt, Ilfov, Vâlcea, Bacău, Timiş şi Caraş-Severin a fost destructurat un grup infracţional care a cauzat un prejudiciu estimat la 4.000.000 $, prin organizarea de licitaţii frauduloase pe site-uri internaţionale de profil. Pentru obţinerea materialului probator necesar documentării activităţii infracţionale, desfăşurate pe teritoriul S.U.A., în cauză s-a colaborat atât cu United State – Secret Service, cât şi cu F.B.I..

Chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, a primit, la sediul M.A.I., o delegație a O.S.C.E.

Astăzi, 7 decembrie a.c., şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, a primit, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, o delegaţie condusă de către Konrad Olszewski (Polonia), șeful Echipei de experţi electorali a Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) / Oficiului pentru Democraţie şi Drepturile Omului (ODIHR), aflată în misiune de observare a alegerilor parlamentare din România.

Un bărbat care a făcut uz de armă neletală fără drept, reţinut de către poliţiştii constănţeni

Continuând cercetările demarate încă din data de 04 decembrie a.c., specialiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase împreună cu ofiţeri din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au reuşit identificarea şi depistarea bărbatului care în urma unei şicanări în trafic, a folosit o armă neletală, calibrul 10 mm, trăgând mai multe focuri.

Comisia Europeană a prezentat al doilea Raport privind funcţionarea Spaţiului Schengen

La Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne de azi, Comisia Europeană a prezentat al doilea Raport privind funcţionarea spaţiului Schengen pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2012. Raportul face o trecere în revistă a principalelor probleme cu care se confruntă spaţiul Schengen, iar menirea documentului este să contribuie la identificarea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea acestora.

MAI suplimentează parcul auto cu 144 de autoturisme prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto

Ministerul Administraţiei şi Internelor a accesat la sfârşitul acestui an Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, prin predarea unui număr de 432 autovehicule uzate, ceea ce a permis achiziţia unui număr de 144 autospeciale, economia realizată în acest fel fiind de 1.641.600 lei, sumă reprezentând contravaloarea tichetelor valorice obţinute de la colectorii autorizaţi.

Verificări și măsuri luate la nivelul Jandarmeriei Române

În urma aspectelor semnalate de către o parte a mass-media, în legătură cu modul de îndeplinire a misiunilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de către anumite efective ale Jandarmeriei, cu ocazia zilei de 1 decembrie – Ziua Naţională a României, la nivelul instituţiei noastre a fost demarată o verificare internă, referitoare la modul de acţiune a personalului implicat, în urma căreia, au fost luate următoarele măsuri:

ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut