Desistare ofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş

Luni, 14 octombrie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Argeş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, l-au prins în flagrant pe G.F. în timp ce încerca să mituiască un ofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, cu suma de 1.000 lei, pentru ca acesta să dispună subordonaţilor săi să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu privire la constatarea unei decopertări a solului şi scoaterea unei conducte pe raza comunei Bradu, judeţ Argeş.

Acţiune de amploare pentru combaterea infracţiunilor comise cu violenţă

La această oră, Poliţia Capitalei, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din M.A.I. şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din I.G.P.R, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, efectuează 24 de percheziţii şi pun în aplicare 24 mandate de aducere pentru destructuarea unui grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunilor comise cu violenţă.

Autovehiculele destinate transportului de mărfuri sau persoane, verificate de poliţişti

În urma unei acţiuni care s-a derulat pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri au aplicat aproape 9.500 de sancţiuni pentru nerespectarea normelor legale referitoare la circulaţia autovehiculelor destinate transportului public de marfuri sau persoane. Acţiunea s-a desfăşurat în conformitate cu Planul de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL), la care România este parte.

ULTIMA
ORĂ

Modificări legislative pentru gestionarea eficientă a cazurilor de violență de către polițiști, detalii aici

Acțiuni ale polițiștilor în domeniul operațiunilor cu substanțe periculoase și deșeuri, citește știrea aici

138 de autori de infracțiuni prinși în flagrant, în cursul zilei de ieri, detalii aici

18 persoane au fost salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore, citește mai mult aici

Aproximativ 5.000 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aprope 31.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut