Măsuri de ordine publică pe stadionul „Valentin Stănescu” la meciul FC Rapid Bucureşti – FC Steaua Bucureşti

Peste 250 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre F.C. RAPID Bucureşti – F.C. STEAUA Bucureşti, din cadrul Cupei Ligii, care se va disputa sâmbătă, 19 iulie a.c., pe stadionul „Valentin Stănescu” din capitală, începând cu ora 21.00.

Percheziţii ale poliţiştilor pentru destructurarea unui grup specializat în înşelăciuni prin telefon

În ziua de joi, 17 iulie a.c., poliţiştii Capitalei, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi în colaborare cu reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie emise de Judecătoria Sectorului 6, în municipul Bucureşti, precum şi în două camere de detenţie dintr-un penitenciar din provincie, pentru destructurarea unui grup specializat în comiterea infracţiunii de înşelăciune prin telefon.

ULTIMA
ORĂ

1.495 misiuni de asistență medicală, în ultimele 24 de ore. Citiți aici

23 persoane salvate de angajații MAI. Citiți aici

Aproape 600 de șoferi au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Trafic intens la graniţa cu Bulgaria. Detalii aici

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut