Convenția șefilor polițiilor europene 2017

Șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, a participat, în această săptămână, la Convenţia Şefilor Poliţiilor Europene, eveniment ce a avut loc la sediul Europol.

În perioada 5 – 7 septembrie a.c., la Haga – Olanda, a avut loc Convenţia Şefilor Poliţiilor Europene, eveniment ce a reunit peste 550 de reprezentanți la nivel înalt ai instituțiilor de aplicare a legii și experți în domeniu, atât de la nivelul statelor membre, cât și de la nivelul agențiilor europene de aplicare a legii.

Peste 200 de persoane urmărite sau dispărute, depistate de poliţişti

În prima săptămână a lunii septembrie, poliţiştii au depistat 207 persoane dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.

În perioada 1 – 7 septembrie a.c., poliţiştii din întreaga ţară, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române, au continuat căutările persoanelor urmărite, care se sustrag măsurilor preventive ori executării pedepsei închisorii şi a celor dispărute.

Un polițist a sesizat pentru a doua oară în acest an faptul că i s-a oferit mită

Ieri, 07.09.2017, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Alba, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba l-au prins în flagrant pe A.L. imediat după ce i-a dat unui agent de poliţie din cadrul unui Post de Poliție – I.P.J. Alba suma de 100 euro pentru a îndeplini un act contrar atribuțiilor sale de serviciu.

Anunț – Transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Ordin al ministrului afacerilor interne pentru modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne nr. 74/2015 privind supravegherea autorității responsabile pentru Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne, și reexaminarea desemnării ocesteia.

Anunț – Transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Hotărârii Guvernului pentru stabilirea elementelor necesare acordării de majorări salariale în temeiul Legii nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, personalului de specialitate din cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea Fondului pentru azil, migrație și integrare și a Fondului pentru securitate internă.

Management performant și unitar la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru serviciile de urgență

Ministerul Afacerilor Interne derulează proiectul „Management performant și unitar la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru serviciile de urgență”, cod SIPOCA 52, co-finanţat de Uniunea Europeană, din fondul Fondul Social European (FSE), care constă în implementarea unor sisteme unitare de management al calității și performanței, precum și a unei platforme informatice aferente gestionării acestora, pentru furnizarea unor servicii de calitate recunoscute la nivel internațional pe domeniul situațiilor de urgență.

Anunț – Transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Hotărârii de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 684/2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018 şi a Hotărârii Guvernului nr. 659/2015 privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018.

Anunț – Transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Hotărârii pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 48/2015 privind stabilirea sistemului de management și control în vederea gestionării fondurilor acordate României prin Cadrul financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru îndeplinirea unor obiective din domeniul Afaceri interne.

Întrevederea ministrului afacerilor interne cu reprezentanții Coaliției Naționale pentru Modernizarea României

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan și reprezentanții conducerii MAI au primit astăzi vizita reprezentanților Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), al cărei președinte este domnul Alexandru Cumpănașu, ocazie cu care au fost abordate o serie de teme de interes pentru organizațiile membre ale Coaliției, în raport de activitatea și prioritățile Ministerului Afacerilor Interne.

Pompierii militari au intervenit în 11 județe pentru înlăturarea efectelor generate de ploile abundente

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în 11 județe pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente și vremea rea.
În cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, la nivel național au fost emise 86 atenționări și avertizări hidrometeorologice Cod Galben și Cod Portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice, viituri rapide și creșteri de debite.

Măsuri de fluidizare a traficului prin punctele de trecere a frontierei

Având în vedere că în acest sfârșit de săptămână mulți cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării s-au întors în România pentru a petrece concediul alături de familie, precum şi numărul mare de cetăţeni români care aleg să-și petreacă vacanța în afara graniţelor ţării, s-a înregistrat o creştere a traficului prin punctele de frontieră, mai ales prin cele din vestul şi sudul țării.

Propuneri MAI către Ministerul Justitiei de amendare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.

Ministerul Afacerilor Interne a înaintat către Ministerul Justiției unele propuneri de amendare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal. Documentul vizează revizuirea conținutului unor infracțiuni, în contextul măsurilor inițiate de MAI pentru asigurarea eficientă a protecției vieții și integrității personalului, care desfășoară activități în spațiul public, respectiv pentru creșterea autorității acestuia.

Intervenții ale M.A.I. pentru înlăturarea efectelor negative generate de fenomenele meteo periculoase

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în 11 județe pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente și vremea rea.

În cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, la nivel național au fost emise 91 atenționări și avertizări imediate Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi, intensificări ale vântului, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni.

Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, cu ocazia Zilei Poliției de Frontieră

Aniversăm, astăzi, 153 de ani de existență a Poliției de Frontieră – un pilon de bază al Ministerului Afacerilor Interne, și implicit al statului român.

Importanța activității dumneavoastră este dovedită pe de o parte prin gestionarea la granițe a securității cetățenilor României și, pe de altă parte, în misiunile internaționale unde numai în acest an ați salvat peste 800 de persoane.

Siguranţa în școli – prioritate pentru Poliţia Română

Poliţia Română, în parteneriat cu profesorii și părinții, au desfășurat, în cursul anului școlar 2016 – 2017, activităţi în vederea creşterii gradului de siguranţă în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar, rezultatul fiind reducerea cu 13,4% a numărului infracţiunilor sesizate în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, faţă de perioada similară a anului școlar trecut. Din totalul infracțiunilor sesizate, 92,5 % au fost săvârșite în incinta unităților de învățământ preuniversitar.

Anunț transparență decizională 26 iulie 2017

În conformitate cu prevederile art.7, alin. (9) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează miercuri, 26 iulie a.c., ora 09.00, o ședință publică pe a cărei ordine de zi figurează dezbaterea publică a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidenţa persoanelor și actele de identitate ale cetăţenilor români (anexăm proiectul de Lege, Expunerea de motive, împreună cu Tabelul comparativ, documente care se regăsesc și pe site-ul MAI – www.mai.gov.ro, la secțiunea Transparență decizională).

Cercetată pentru pornografie infantilă și trafic de minori

O femeie, de 24 de ani, din Onești, județul Bacău, bănuită că ar fi folosit-o pe fiica sa, în vârstă de 9 luni de zile, pentru producerea și punere la dispoziție de materiale pornografice prin Internet, contra unor sume de bani, este cercetată de polițiștii specializați în combaterea criminalităţii informatice din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a Poliției Române și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

Transparenta decizionala

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul ordinului ministrului afacerilor interne privind prorogarea termenului prevăzut la art. 2 alin.(2) din Ordinul nr. 96/2016 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă.

Participarea unei delegații MAI la reuniunea informală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne

Participarea unei delegații condusă de Robert Marin, secretar de stat MAI, la reuniunea informală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne
Joi, 6 iulie a.c., secretarul de stat Robert Marin a participat la reuniunea informală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, care a avut loc la Tallinn, în Estonia. Principalele teme de discuție au fost aplicarea responsabilității și solidarității în cadrul sistemului comun de management al migrației, posibilele evoluții ale politicii de returnare, precum și propunerile aflate în negociere la nivel european care vizează proiecte de interoperabilizare a bazelor de date europene și internaționale.

Arestate pentru înscenarea unei tâlhării

Peste 6.000 grame aur sustras din casa de amanet, unde s-a înscenat o tâlhărie, a fost recuperat de poliţiştii de investigaţii criminale din Bacău. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău, împreună cu cei din cadrul Poliţiei Municipiului Oneşti au efectuat cercetări, într-un vederea soluţionării unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, inducere în eroare a organelor judiciare şi instigare la furt calificat şi furt calificat.

Prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului deținătorilor de valori, în atenția Poliției

În primele 4 luni ale acestui an, poliţiştii structurilor de ordine publică au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi pentru verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate, precum și pentru îmbunătăţirea modului de executare a serviciului şi sporirea vigilenţei personalului de pază şi protecţie.

Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere se va înregistra video şi audio

Pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, începând cu data de 03.07.2017, modul de desfăşurare a probei practice se va înregistra atât video cât şi audio, cu sisteme tehnice de monitorizare care se vor instala pe autovehiculele folosite la susţinerea acestei probe. Nu se va înregistra proba practică pentru categoriile AM, A1, A2 şi A.

Anunț de presă – Transparență decizională

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne privind procedura şi condiţiile tehnice în care se realizează şi stochează înregistrările examenului de obţinere a permisului de conducere şi măsurile pentru protejarea acestora şi a datelor cu caracter personal.

ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut