Agenţia Naţională Antidrog (ANA) organizează, la nivel naţional, duminică, 26 iunie a.c., o serie de activităţi specifice, de informare, conştientizare şi educare a populaţiei cu privire la problematica drogurilor în România, pentru marcarea Zilei Internaţionale Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri. Specialiştii antidrog invită publicul să se alăture acestui demers, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile şi consecinţele nocive ale consumului şi traficului de stupefiante.În Bucureşti, în intervalul orar 15.00 – 19.00, tinerii şi părinţii sunt aşteptaţi la intrarea principală din Parcul Carol, unde vor primi materiale de informare şi vor fi implicaţi direct în acţiunile derulate de ANA, prin intermediul mesajelor cu conţinut antidrog şi al dezbaterilor pe teme corelate cu uzul, abuzul şi traficul de droguri. De asemenea, vor avea loc ateliere interactive de improvizaţie cu instrumente de percuţie, susţinute de Centrul de Zi Morpheus, dezvoltat de Fundaţia Familia şi Ocrotirea Copilului, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog. Participanţii vor avea ocazia să experimenteze ritmuri şi armonii de origine africană, amerindiană, asiatică şi să cunoască noţiuni din domeniul reducerii cererii de droguri.Agenţia Naţională Antidrog, prin centrele sale de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, va desfăşura, în toată ţara, acest gen de activităţi, în parcurile şi pieţele centrale ale municipiilor reşedinţă de judeţ. * * * Începând din 1987, în fiecare an, în data de 26 iunie, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se marchează Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, ca expresie a determinării ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate internaţională fără consum abuziv de droguri. An de an, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) este promotorul campaniei internaţionale de sensibilizare privind provocarea majoră pe care drogurile ilicite o reprezintă pentru societate în ansamblu şi încurajează derularea, în lumea întreagă, a cât mai multor activităţi de atenţionare cu privire la acest fenomen.Tema UNODC pentru Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri de anul acesta are ca mesaj: „Întâi ASCULTĂ! Ascultându-i pe copii şi tineri, realizezi un prim pas pentru a-i creşte sănătos şi în siguranţă”.Medicii, psihologii şi asistenţii sociali ai ANA atrag atenţia asupra riscurilor la care se expun persoanele care consumă droguri: infecţii grave (HIV, HVC, HVB, TBC etc.), infarct sau hemoragii cerebrale, deces, abandon şcolar, degradarea relaţiilor sociale, pierderea locului de muncă, infracţionalitate etc.A.N.A. – Compartimentul Relații Publice