26 utilaje agricole, în valoare de aproximativ 2.300.000 euro, au fost indisponibilizate

26 utilaje agricole, de construcţii şi lucrări publice, în valoare de aproximativ 2.300.000 euro, au fost indisponibilizate în ultimele 24h pe raza judeţului Constanţa. În cadrul acestei operaţiuni, au fost descoperite şi două autoturisme furate din Germania şi Italia. * Ieri dimineaţă, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Structura Centrală, cu sprijinul informativ al ofiţerilor D.G.I.P.I., poliţiştii de frontiera constănţeni şi cei din cadrul IGPR au desfăşurat o complexă operaţiune de identificare şi indisponibilizare a unor utilaje de mare capacitate, suspecte a fi furate din spaţiul Uniunii Europene. Echipele comune de investigatori au acţionat concomitent în 12 locaţii din judeţul Constanţa, în zona localităţilor Cumpăna, Nicolae Bălcescu, Topalu, Medgidia, Costineşti şi Constanţa. Din locurile sus-menţionate au fost indisponibilizate 26 utilaje constând în: tractoare, buldozere, pick-hammere, excavatoare, vibrocompactoare ş.a. La sediul IJPF Constanţa au fost aduse până la momentul actual 10 utilaje, celelalte 16 au fost lăsate în custodia utilizatorilor, urmând ca, sub coordonarea procurorilor de caz, poliţiştii de frontieră să realizeze verificări complexe asupra autenticităţii plăcuţelor de înmatriculare, codurilor VIN, a documentelor legale necesare achiziţionării, deţinerii şi utilizării acestora, precum şi alte investigaţii specifice. La o primă evaluare a celor 26 utilaje indisponibilizate – unele fiind noi iar altele „second hand” – se consideră că valoarea totală a acestora se ridică la 2.300.000 euro. Această acţiune de amploare a fost precedată de un caz similar, într-un alt dosar cu utilaje suspecte a fi furate, aflat tot în coordonarea structurii centrale DIICOT, la începutul lunii martie a.c.Biroul Informare si Relatii Publice-I.G.P.F


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Cercetat pentru trafic de droguri de mare risc și complicitate la introducerea în țară de droguri de mare risc, detalii aici

Opt percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru trafic de heroină, detalii aici

Arestat pentru trafic de droguri de risc, detalii aici

Controale desfășurate de polițiști, în domeniul deșeurilor periculoase, detalii aici

Razie a polițiștilor pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici 

Față de 9 bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

În urma perchezițiilor domiciliare puse în executare de polițiștii Capitalei 10 persoane au fost conduse la audieri, . Detalii aici 

Sari la conținut