30 de migranţi ascunşi în remorca unui automarfar încărcat cu piese auto

Poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Vărşand au descoperit şi reţinut 30 de migranţi, ascunşi în remorca unui automarfar încărcat cu componente pentru autoturisme, care intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen. În data de 17.07.2012, în jurul orelor 22.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român Cristian P., în vârstă de 32 ani, şofer al unui automarfar înmatriculat în România care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, componente pentru autoturisme pe ruta Lugoj – Germania. Cu ocazia controlului exterior al automarfarului, s-a constatat că sigiliul aplicat pe compartimentul marfă prezenta urme vizibile de deteriorare. Poliţiştii de frontieră au procedat la un control amănunţit, ocazie cu care în compartimentul marfă au fost descoperite ascunse printre cutiile încărcate cu marfă 30 de persoane de sex masculin. Şoferul împreună cu cele 30 de persoane au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. Cetăţeanul român a declarat că nu cunoaşte modul în care cele 30 de persoane au urcat în automarfarul pe care îl conduce.Din cercetări, a rezultat faptul că persoanele descoperite sunt de cetăţenie marocană, afgană, egipteană, tunisiană şi cameruneză, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, care intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen.Celor 30 de persoane li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, vinovăţia şoferului urmând a fi stabilită în cadrul cercetărilor.I.G.P.F. – Biroul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut