300 de poliţişti bucureşteni, mobilizaţi pentru siguranţa cetăţenilor

Poliţia Capitalei a mobilizat 300 de poliţişti pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere, cu ocazia desfăşurării sâmbătă, 1 decembrie, a manifestărilor prilejuite de ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI.Poliţiştii bucureşteni vor acţiona pentru menţinerea ordinii publice în proximitatea Arcului de Triumf, în zonele adiacente locurilor în care se vor desfăşura manifestări publice, pe traseele ce conduc spre Piaţa Arcului de Triumf, dar şi pe rutele de afluire şi defluire ale coloanelor ce participă la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale.Acţiunea Poliţiei Capitalei vizează prevenirea comiterii de infracţiuni în locurile de desfăşurare a acestor manifestări, acolo unde urmează a se înregistra participarea unui public numeros. Poliţiştii bucureşteni îşi propun astfel să asigure un climat de siguranţă publică corespunzător, descurajând şi sancţionând orice faptă care ar putea afecta derularea normală a acestor evenimente.Şi poliţiştii rutieri se vor afla la datorie în această zi de sărbătoare. Aceştia vor desfăşura activităţi de dirijare şi fluidizare a traficului pe traseele de afluire şi defluire ale coloanelor militare de la unităţi spre Piaţa Arcului de Triumf şi retur.De asemenea, ofiţerii şi agenţii de poliţie rutieră vor fi prezenţi pe traseele ce converg către Piaţa Arcului de Triumf, dar şi în zonele adiacente celorlalte obiective unde vor avea loc manifestări publice – mese ostăşeşti tradiţionale, activităţi cultural-artistice, etc., pentru a fluidiza traficul rutier şi a preveni crearea de ambuteiaje.Totodată, în funcţie de evoluţia situaţiei operative, dispozitivul de ordine publică şi siguranţă rutieră va fi adaptat şi eventual suplimentat, acordându-se o atenţie specială locurilor cu o mare fluenţă de public în care urmează a se desfăşura activităţi dedicate Zilei Naţionale.Pentru asigurarea desfăşurării în deplină siguranţă a acestor manifestări, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Poliţia Capitalei face cetăţenilor următoarele recomandări:- să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;- să adopte un comportament civilizat şi respectuos faţă de ceilalţi participanţi;- să respecte indicaţiile agenţilor rutieri care dirijează traficul rutier.Dacă sunteţi martorii săvârşirii unor fapte antisociale nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie ori să apelaţi numărul unic de urgenţă 112. Totodată, puteţi sesiza problemele din trafic la numărul de telefon 021.9544.D.G.P.M.B. – Compartimentul Comunicare Publică


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut