În ultima săptămână, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au intervenit pentru salvarea a 34 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu S.M.U.R.D.Intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea, în intervalul 21-27 februarie a.c., a peste 48 ore de zbor de către piloţii Ministerului Afacerilor Interne.Cele mai multe misiuni au fost efectuate prin Punctele de Operare Aeromedicală S.M.U.R.D. Târgu Mureş (9 misiuni) și Bucureşti (9 misiuni). Celelalte misiuni au fost executate prin Punctele de Operare Aeromedicală Craiova (4 misiuni), Iaşi (3 misiuni) Arad (3 misiuni) şi Constanţa (3 misiuni).Totodată, în această săptămână, aeronava SMURD Piper CHEYENNE din dotarea Inspectoratului General de Aviație al MAI a efectuat trei misiuni de salvare, două la Târgu-Mureș și una la Bacău. Astfel, s-a intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență și salvarea a trei persoane care au suferit arsuri grave pe suprafețe mari ale corpului (două femei și un copil). * * * Activitatea aeriană S.M.U.R.D. este destinată salvării pacienţilor aflaţi în stare critică, ce necesită o intervenţie rapidă şi de înaltă competenţă.