La data de 8 octombrie 2024, polițiștii IPJ Ilfov, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, pun în executare 37 mandate de percheziție domiciliară în 34 de locații din județele Ilfov, Dâmbovița și municipiul București.
Acțiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Poliției orașului Otopeni, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
În cauză, se efectuează cercetări față de 10 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, camătă și șantaj.
De asemenea, alte 30 de persoane vor fi conduse la sediul poliției pentru audieri.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Poliția Capitalei.
De asemenea, suportul de specialitate a fost oferit de către Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Totodată, la activitățile din Ilfov, operațiunea beneficiază de suport din partea IGAv din cadrul MAI.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane, pornind de la sesizarea unei persoane privind o posibilă agresiune, pe fondul neplății întregii dobânzi, la o sumă de bani.