40.000 Euro plătiţi de patru migranţi iranieni pentru a ajunge ilegal în Germania

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negru Vodă, judeţul Constanţa, au depistat patru cetăţeni iranieni care, folosindu-se de documente turceşti false şi sprijiniţi de un cetăţean român şi unul bulgar, intenţionau să ajungă ilegal în Germania. Migranţii au declarat că au plătit 10.000 Euro fiecare pentru documentele false şi pentru a fi ajutaţi să treacă ilegal frontierele până la destinaţie. Alte unsprezece persoane au fost depistate, în ultimele 48 de ore, de către poliţiştii de frontieră bihoreni şi botoşăneni în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera.În baza unor date şi informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negru Vodă, judeţul Constanţa au depistat, la intrarea în localitatea Negru Vodă, un taxi înmatriculat în judeţul Constanţa, condus de cetăţeanul român Laurenţiu M., alături de care se mai aflau alte 5 persoane.Fiindu-le solicitate documentele pe identitate, patru dintre pasageri, un bărbat, două femei şi un copil, s-au legitimat cu paşapoarte şi cărţi de identitate turceşti, iar cel de-al cincilea, un bărbat, a prezentat o carte de identitate bulgărească.Având suspiciuni cu privire la autenticitatea acestor documente, poliţiştii de frontieră constănţeni au condus persoanele în cauză la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negru Vodă, în vederea clarificării situaţiei. În urma efectuării unor verificări mai amănunţite, s-a constatat faptul că paşapoartele şi cărţile de identitate turceşti sunt false, cei în cauză având de fapt cetăţenie iraniană.Cetăţenii iranieni au declarat ca au intrat în România pe jos, ocolind punctul de trecere Negru Vodă, fiind călăuziţi de cetăţeanul bulgar Daud N. care se afla alături de ei în taxi. Din apropierea frontierei au fost preluaţi de cetăţeanul român Laurenţiu M, care urma să-i transporte până în localitatea Medgidia. Migranţii au declarat ca destinaţia finală a călătoriei ilegale era Germania, în acest sens plătind călăuzelor 10.000 Euro fiecare.Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor iranieni dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecerea ilegală a frontierei de stat a României, fals privind identitatea şi uz de fals; cetăţeanului bulgar i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi şi trecerea ilegală a frontierei de stat a României, iar cetaţeanului român dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat a României. În prezent cercetările continuă, cei în cauză urmând a fi prezentaţi procurorilor în vederea luării măsurilor legale.* Poliţiştii de frontieră de la S.P.F. Girişu de Criş – jud. Bihor au depistat şi reţinut un grup format din cinci bărbaţi care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Cei cinci au fost depistaţi pe raza localităţii Cheresig, la aproximativ 500 metri de linia de frontieră, în timp ce se deplasau pe jos către teritoriul ţării vecine. Bărbaţii nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, motiv pentru care au fost conduşi la sediul sectorului unde, în urma cercetărilor, s-a stabilit că patru dintre ei sunt cetăţeni tunisieni iar unul este libian şi au vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani. Migranţii au ajuns în localitatea Cheresig cu un taximetru şi intenţionau să treacă ilegal din România în Ungaria. Şi poliţiştii de frontieră de la S.P.F. Salonta au reţinut în data de 11.05.a.c. doi cetăţeni tunisieni, în vârstă de 27 şi 29 de ani, care încercau să iasă ilegal din ţară pe la frontiera verde, folosindu-se de vegetaţia din teren. În timpul cercetării s-a stabilit faptul că au ajuns în Salonta cu trenul şi ulterior s-au deplasat pe jos spre frontieră cu intenţia de a trece ilegal în Ungaria şi de acolo să ajungă în Austria.Faţă de cei şapte bărbaţi a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.* În data de 13.05.2011, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi Prut – I.J.P.F. Botoşani au observat, în apropierea graniţei, cu ajutorul aparaturii cu vedere pe timp de noapte, patru persoane care se deplasau dinspre frontieră spre localitatea Păltiniş.Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru reţinerea acestora, însă având în vedere faptul ca bărbaţii au ignorat somaţiile verbale, au folosit armamentul din dotare, fiind tras un foc de avertisment în plan vertical. Cei în cauză au fost reţinuţi la aproximativ 1.000 m distanţă de linia de frontieră, fiind conduşi la sediul sectorului pentru stabilirea identităţii şi în vederea clarificării situaţiei.Cercetările continua în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.I.G.P.F. – Biroul de Informare si Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut