70 de migranti aflati pe o ambarcatiune ce naviga în Marea Neagra, salvati de poliţiştii de frontieră români

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit pentru salvarea a 70 de persoane aflate la bordul unei ambarcaţiuni care naviga pe Marea Neagră, la aproximativ 10 mile marine de Capul Tuzla si care se deplasa spre ţărmul românesc.În data 27.02.2015, în jurul orei 21.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au observat prin sistemul de supraveghere SCOMAR o nava suspectă, la aproximativ 10 mile marine de Capul Tuzla, care se deplasa spre ţărmul românesc.Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit de urgenţă în efectuarea unei misiuni specifice de interceptare şi identificare a ambarcaţiunii, deplasându-se la locul indicat cu două nave ale Gărzii de Coastă, MAI 2113 de la Grupul de Nave Constanţa şi 1102 de la Grupul de Nave Sulina.Poliţiştii de frontieră au observat o ambarcaţiune tip pescador, în lungime de aproximativ 20 de metri lungime, având arborat pavilionul României, pe care se aflau 70 de persoane, copii, femei şi bărbaţi, care nu vorbeau limba română.Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile (vânt puternic, marea agitată de 4 grade în larg), precum şi numărul mare de persoane aflate pe o ambarcaţiune improprie transportului, poliţiştii de frontieră au declanşat procedurile specifice pentru o salvare pe mare.Ulterior, la acţiunea de salvare, coordonată de lucrătorii Centrului Maritim de Coordonare (M.R.C.C.) din cadrul Autorităţii Navale Române a participat şi o ambarcaţiune a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (A.R.S.V.O.M.).Ambarcaţiunea suspectă şi-a continuat călătoria fiind escortată de navele Gărzii de Coastă şi a acostat în siguranţă în Portul Constanţa, în jurul orei 02.35.Din primele verificări a reieşit faptul că ambarcaţiunea plecase de pe coasta Turciei, având la bord 7 copii (dintra care un bebeluş de 5 luni), 20 de femei şi 43 de bărbaţi, cu preponderenţă cetăţeni sirieni şi irakieni.La acţiunea de debarcare, triere şi evaluare medicală au participat, alături de poliţiştii de frontieră, reprezentanţi ai I.S.U. Dobrogea, I.J.J. Constanţa şi Serviciului pentru Imigrări al judeţului Constanţa.Poliţiştii de frontieră continuă cercetările pentru luarea măsurilor legale ce se impun.Imagini pe www.politiadefrontiera.roInspectoratul General al Poliției de Frontieră


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut