9 Decembrie – Ziua Internaţională Anticorupție

Data de 9 decembrie a fost stabilită drept Ziua Internațională Anticorupție în urmă cu 11 ani, de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite.Semnată de România la data de 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei. De asemenea, declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, susţinută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaţionale Anticorupţie.În acest context, Direcția Generală Anticorupție organizează de la începutul acestei săptămâni o suită de activități de informare și educație anticorupție, atât în București, cât și în toate județele țării.Astfel, în București, activitățile au debutat luni, 7 decembrie, cu un punct de informare anticorupție instalat la stația de metrou Universitate. Timp de 3 zile (7,8 și 9 decembrie), în intervalul orar 10.00 – 14.00, cetățenii care au tranzitat Pasajul Piața Universității au putut să stea de vorbă cu voluntarii anticorupție (elevi și studenți) despre cum pot să contribuie în mod direct, prin atitudine și comportament, la prevenirea și sesizarea faptelor de corupție. Cu acest prilej, cetățenii au primit calendare anticorupție 2016, pliante și flyere de informare cu privire la faptele de corupție și linia verde anticorupție 0800.806.806 unde pot fi sesizate aceste situații.Activitatea este organizată de Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Sedel, cu sprijinul Primăriei municipiului București.Tot luni, la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, DGA, în parteneriat cu Expert Forum, Liderjust și Centrul Român de Politici Europene a organizat dezbaterea cu tema De ce eu? Cetățeanul vs sistem. La activitate au participat peste 350 de persoane, atât angajați MAI, cât și public extern, subiectul discuțiilor fiind despre integritate în spațiul public, precum și despre drepturile și modalitățile de apărare pornind de la proiecția filmului De ce eu, regizat de Tudor Giurgiu. Moderatorii dezbaterii, în persoana doamnei Laura Ștefan (expert anticorupție, Expert Forum), Alexandra Lăncrăjan (procuror/Liderjust) și Tudor Giurgiu au subliniat nevoia de acțiune civică în lupta împotriva corupției sistemice.Astăzi, 9 decembrie, începând cu ora 11.00, DGA, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația, Fundația Hanns Seidel și Centrul Național Anticorupție din Republica Moldova, au organizat o acțiune de informare anticorupție în Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni – Albița. Reprezentanții celor 4 instituții au interacționat direct cu cetățenii care au tranzitat frontiera către și dinspre Republica Moldova, cărora le-au înmânat materiale informative despre prevederile legale în domeniul infracțiunilor de corupție, precum și modalitățile de sesizare a acestora. Activitatea încheie, totodată, Proiectul Plătește zero pentru ce ți se cuvine, desfășurat pe parcursul anului 2015, în parteneriat de instituțiile amintite. Desfășurat pe parcursul anului 2015, Proiectul Plătește Zero pentru ce ți se cuvine, finanțat de Fundația Hanns Seidel România și Republica Moldova a constat în amplasarea Labirintului Anticorupție în 10 localități din România și Republica Moldova prilej cu care, peste 6.000 de cetățeni din cele două țări au avut posibilitatea să-şi consolideze cunoştinţele despre infracţiunile de corupţie şi să descopere instrumentele aflate la îndemâna tuturor pentru a sesiza aceste fapte.Activitățile pentru marcarea datei de 9 decembrie – Ziua Internațională Anticorupție mai cuprind, totodată, masa rotundă cu tema “Managementul riscurilor de corupție” organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului București la Academia Română. Au fost prezenți la activitate manageri și consilieri de integritate din cadrul structurilor MAI din municipiul București și județul Ilfov care au discutat despre metodologia de identificare a riscurilor și vulnerabilităților la corupție gândită și implementată de Direcția Generală Anticorupție atât în structurile MAI, cât și în alte ministere.Activități similare au fost organizate de către serviciile județene anticorupție ale Direcției Generale Anticorupție în toate județele țării. Prin toate aceste acțiuni, dorim responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, în sensul de a lua atitudine şi de a ne sesiza de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unor lucrători M.A.I. în fapte de corupţie. În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul MAI, amintim Linia Verde Anticorupţie – 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.Biroul Informare și Relaţii Publice – D.G.A.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut