Două persoane urmărite de autorităţile americane au fost depistate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, în urma unei acţiuni desfăşurate sub coordonarea procurorilor DIICOT. Cele două persoane sunt suspectate că fac parte dintr-un grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în narco-terorism.La data de 10 februarie a.c., în urma comunicării, de către autorităţile americane, a difuziunii de urmărire internaţională Biroului Naţional Interpol Bucureşti, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul D.C.C.O., beneficiind de suporul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., i-au depistat, în municipiul Bucureşti, pe ALWAR POURYAN şi ODED ORBACH. Cei doi au fost arestaţi în vederea extrădării.În fapt, autorităţile judiciare americane efectuează cercetări faţă de şapte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la o conspiraţie în vederea acordării de suport material unor organizaţii teroriste şi transfer de sisteme de rachete (sol-aer) pentru distrugere de aeronave.În sarcina acestora se reţine că au intenţionat traficarea unor cantităţi însemnate de droguri (cocaină şi heroină), provenind din Africa de Vest precum şi arme letale, în scopul sprijinirii unor organizaţii teroriste din Liban şi Afganistan. Ceilalţi cinci inculpaţi au fost arestati în Monrovia, Liberia, la datele de 10 şi 12 februarie 2011.Pe numele inculpaţilor au fost emise mandate de arestare de către Instanţa din New York, Statele Unite ale Americii.O parte din membrii grupării, respectiv inculpaţii Alwar Pouryan şi Oded Orbach, cetăţeni americani au stabilit o întâlnire la Bucureşti pentru punerea la punct a activităţii de furnizare de rachete sol-aer cu ghidaj termic, rachete anti-tanc, aruncătoare de grenade, echipamente de vizionare nocturnă, puşti cu lunetă, carabine automate AK-47, M16, care urmau să servească pentru susţinerea mişcării insurgente talibane din Afganistan.Reuşita acţiunii a fost rezultatul cooperării dintre Procurorul Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York şi Drug Enforcement Administration.Preet BHARARA, procurorul Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York şi-a exprimat aprecierea faţă de profesionalismul autorităţilor de aplicare a legii din România, respectiv poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, procurorii D.I.I.C.O.T. şi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.