Acţiune pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de piese de la infrastructura feroviară

Poliţiştii de la transporturi şi cei de la ordine publică au constatat 75 de infracţiuni şi au aplicat 1.166 de sancţiuni contravenţionale, în urma unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de piese componente de la infrastructura feroviară.În perioada 5 – 11 decembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de piese componente de la infrastructura feroviară. Activităţile au vizat şi identificarea societăţilor comerciale de colectare a materialelor feroase şi neferoase, care nu respectă legislaţia în domeniul achiziţiilor.La acţiune au participat 2.086 de poliţişti, dintre care 1.365 de la ordine publică şi 567 de la transporturi.Poliţiştii au controlat 572 de societăţi comerciale de colectare a materialelor feroase şi neferoase, fiind recuperată cantitatea de 17 kg. de metal.Au fost constatate 75 de infracţiuni, dintre care 21 de natură judiciară, 32 de infracţiuni economice, 3 prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 19 de altă natură. De asemenea, poliţiştii au aplicat 1.166 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 365.165 de lei şi au ridicat bunuri, în vederea confiscării, în valoare totală de 8.024 de lei.Dintre sancţiunile aplicate, 526 au fost pentru abateri prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 42 de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.22 dintre sancţiuni au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi a persoanelor, 37 la H.G. nr. 203/1994 privind transporturile pe căile ferate române şi 539 la alte acte normative.Exemple:I.P.J. DoljLa data de 9 decembrie a.c. poliţiştii Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Cetate din cadrul I.P.J. Dolj şi cei din cadrul Postului T.F. Calafat – S.R.P.T Craiova au efectuat un control la punctul de lucru din comuna Maglavit, judeţul Dolj, al unei societăţi comerciale.În urma controlului, în depozitul acesteia au fost descoperite 2.500 de kg. de deşeuri feroase, pentru care administratorul societăţii nu a putut prezenta documente de provenienţă. Din verificări a reieşit că societatea deţine autorizaţie de colectare, emisă la data de 29 septembrie a.c., însă administratorul a prezentat un borderou de achiziţii emis la data de 13 iulie a.c., conform căruia au fost colectate 9.030 de kg. de deşeuri feroase de la 5 persoane fizice.Pe numele administratorului societăţii a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.IPJ HarghitaPoliţiştii de la transporturi din Harghita au efectuat un control la un centru de colectare din Miercurea Ciuc.Din verificări a reieşit că un bărbat, de 37 de ani, din comuna Sînsimion, ar fi predat, în anul 2010, 308.383 de kg. de materiale feroase şi neferoase la centrul de colectare, pentru care ar fi încasat 318.947 de lei.Cel în cauză este bănuit că ar fi declarat în fals că deşeurile provin din gospodărie proprie, sustrăgându-se astfel de la plata unui impozit pe profit de 51.031 de lei. Un alt bărbat, de 28 de ani, din comuna Mihăileni ar fi predat, în anul 2010, 110 kg. de cupru la centrul de colectare, pentru care ar fi încasat 2.145 de lei, iar, pentru a se sustrage de la plata impozitului de 343 de lei, ar fi declarat în fals că provin din gospodărie proprie.Pe numele celor doi bărbaţi au fost întocmite dosare penale pentru evaziune fiscală.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut