Intervenția vicepremierului Gabriel Oprea în cadrul Comitetului Național pentru Intemperii și Calamități

”Vă informez că în ultimele 3 zile, de când au fost emise avertizări de precipitații importante, am avut mobilizate echipaje ale inspectoratelor pentru situații de urgență în toate județele care s-au aflat sub COD GALBEN și COD PORTOCALIU DE INUNDAȚII.Până la această oră, efectele inundațiilor s-au manifestat în 26 de localități din 9 județe. În toate aceste localități nu avem înregistrate obiective social-economice afectate. Au fost inundate 4 locuințe în Argeș, Călărași și Dâmbovița, iar 15 fântâni au fost afectate în localitatea Tătărăștii de Jos în județul Teleorman.Din cauza inundațiilor din județul Teleorman căutările pentru găsirea copilului care a căzut vineri în râul Dâmbovnic sunt îngreunate, dar chiar și în aceste condiții, pompierii și salvatorii fac tot ce este posibil pentru găsirea acestuia. Vă informez că am dispus Departamentului pentru Situații de Urgență al MAI să aibă acest caz în atenție. Altfel, în ultimele 3 zile nu au fost necesare intervenții de salvare de vieți omenești, ca urmare a inundațiilor.În urma precipitațiilor, potrivit datelor centralizate, au fost inundate 303 de curți, grădini și anexe gospodărești, precum și 1.493 de hectare de teren arabil și 435 de hectare de păduri. Inundațiile au afectat circulația pe 5 drumuri județene și 4 drumuri comunale.Începând de sâmbătă am operaționalizat grupele operative de la toate inspectoratele pentru situații de urgență din zonele vizate de atenționările meteo și am prealarmat efectivele necesare pentru intervenție.În localitățile unde s-au produs inundații am intervenit cu peste 46.800 de pompieri și polițiști, principala misiune fiind aceea de îndepărtare a apei din gospodăriile oamenilor. S-a acționat cu peste 6.000 de mijloace de intervenție – motopompe, autospeciale sau autocamioane de intervenție.În condițiile noilor atenționări meteorologice există posibilitatea ca în localitățile din sudul țării – unde va continua să plouă – să luăm măsuri de evacuare preventivă a populației. De aceea, cer prefecților ca împreună cu primarii să aibă pregătite variantele de cazare temporară a populației.De asemenea, în județele din Oltenia și Muntenia, unde există riscul ca inundațiile să afecteze și alte drumuri comunale sau județene, prefecții vor pune la dispoziția Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, pentru fiecare localitate în parte, situația cu persoanele care necesită asistență medicală permanentă pentru a le avea în atenție.În toate aceste localități vor fi mobilizate detașamente de sprijin alcătuite din pompieri pregătiți de intervenție.În județele din zona Moldovei, unde sunt anunțate lapoviță și ninsori, Poliția Rutieră va informa operativ care este situaţia stării drumurilor, astfel încât conducătorii auto să evite rutele unde există pericol de polei sau înzăpezire. Prefecții, Președinții de consilii județene și reprezentanții autorităților locale trebuie să țină legătura permanent cu administratorii drumurilor și cu firmele care au obligația curățării drumurilor. Vă asigur că așa cum am făcut și la precedentul episod de ninsoare, nu vom ezita să-i sancționăm pe cei care nu intervin pentru deszăpezire.Începând de astăzi la nivelul Ministerului Afacerilor Interne avem constituită o rezervă de intervenție de aproape 26.000 de forțe, respectiv: 15.900 polițiști, 5.750 pompieri, peste 3.600 de jandarmi și 650 de polițiști de frontieră.Totodată, 7 elicoptere ale MAI sunt pregătite de misiuni aeriene de intervenție.Vă mulțumesc!”


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut