Măsuri de ordine publică pe stadionul „Valentin Stănescu” la meciul FC Rapid Bucureşti – FC Petrolul Ploieşti

Peste 300 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică și siguranță spectatorilor care vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre F.C. RAPID București – F.C. PETROLUL Ploiești, din cadrul Ligii I, care se va disputa astăzi, 09 martie a.c., pe stadionul „Valentin Stănescu” din capitală, începând cu ora 21.30.Conform criteriilor elaborate de către federațiile sportive naționale de profil şi Jandarmerie, meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc, de aceea, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violenta verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.00 doar pe bază de bilete şi invitaţii; Pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces. Suporterilor oaspeţi le-au fost puse la dispoziţie 406 bilete la acest meci. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Spectatorilor le este interzis să ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societății specializate de protecţie şi pazã sau al forțelor de ordine. De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ura naționala, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenta. Participanții la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizatorD.G.J.M.B. – Compartimentul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut