Ministrul Radu Stroe a avut o serie de întâlniri bilaterale în contextul Consiliului JAI

În contextul participării la lucrările Consiliului Justiție și Afaceri Interne, de la Bruxelles, joi, 7 martie 2013, delegaţia condusă de ministrul afacerilor interne, Radu Stroe, a avut o serie de întâlniri bilaterale. Astfel, în cadrul întrevederii cu delegaţia franceză a fost reconfirmată disponibilitatea Parisului de a-şi aduce întreg sprijinul la identificarea unei perspective reale de avansare a proiectului aderării României la Spaţiul Schengen. La rândul său, delegaţia slovacă a reconfirmat susţinerea pentru finalizarea procesului de aderare fără condiţii suplimentare care să greveze îndeplinirea criteriilor tehnice. Totodată, cu ministrul bulgar de interne, Tzvetan Tzvetanov, s-a convenit menţinerea viabilităţii obiectivului politic pentru Bucureşti şi Sofia. Mai mult, părţile au stabilit ca în etapa imediat următoare să reia seria de contacte diplomatice în comun în rândul tuturor statelor membre. În cadrul unei întrevederi, care a avut loc în marja Consiliului, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe şi omologul său german, Hans-Peter Friedrich, au discutat cu privire la modalităţile prin care să fie rezolvate unele dintre aspectele ridicate cu ocazia Consiliului, în domeniul afacerilor interne.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut