Masuri de ordine publica la meciul de fotbal dintre F.C. Steaua şi F.C Chelsea

20 de bilete de acces la acest meci oferite spre vânzare la suprapret au fost confiscate de politistii bucuresteni. Peste 370 de poliţişti bucureşteni vor fi mobilizaţi joi, 7 martie a.c., pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere, cu ocazia desfăşurării în cursul serii, pe Arena Naţională din Capitală, a meciului de fotbal dintre cluburile F.C. Steaua şi Chelsea F.C.Poliţiştii vor acţiona pentru menţinerea ordinii publice în proximitatea stadionului, dar şi în alte zone în care va fi necesară prezenţa acestora – Centrul Istoric, principalele artere ale Capitalei etc., asigurând totodată şi accesul auto al riveranilor în zonele în care circulaţia rutieră a fost blocată sau deviată.Acţiunea Poliţiei Capitalei vizează prevenirea manifestărilor violente, a actelor de vandalism sau a altor fapte antisociale. În acest sens, poliţiştii bucureşteni vor organiza şi intensifica acţiunile de patrulare, inclusiv în staţiile de metrou şi în mijloacele de transport în comun, urmând a lua măsuri de prevenire a înşelăciunilor comise prin diferite moduri de operare, a acostărilor de persoane, a furturilor din poşete sau buzunare, dar şi a celor din autoturisme.Prin acţiunile ce vor fi desfăşurate în ziua şi în preziua meciului, poliţiştii bucureşteni urmăresc prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură să împiedice desfăşurarea în bune condiţii a acestui eveniment.Aceste măsuri îi vor viza şi pe cei care au cumpărat bilete de acces la această manifestare sportivă în scopul revânzării lor, echipajele de siguranţă publică şi cele de flagrant urmărind descurajarea unor astfel de fapte, depistarea şi sancţionarea contravenţională a celor care le comit, precum şi confiscarea biletelor în cauză. Poliţiştii bucureşteni au demarat deja astfel de acţiuni, ocazie cu care, în cursul zilei de ieri, au depistat patru persoane care ofereau spre vânzare, la suprapreţ, 20 de bilete ce permiteau accesul în Arena Naţională, cu ocazia acestui eveniment. Cele patru persoane solicitau pentru biletele puse la vânzare suma de 5.510 lei, în contextul în care valoarea nominală însumată a acestora era de 1.4000 lei. Biletele au fost ridicate de poliţiştii bucureşteni şi predate organizatorilor evenimentului, iar cei patru bărbaţi au fost sancţionaţi constravenţional cu suma de 5.000 de lei. Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, cumpărarea în scop de revânzare a biletelor sau a oricăror documente de acces la competiţii şi jocuri sportive, precum şi vânzarea acestora la suprapreţ constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei.În ceea ce priveşte siguranţa şi fluenţa traficului, agenţii şi ofiţerii de poliţie rutieră îşi vor intensifica acţiunile derulate pe principalele artere de circulaţie, în punctele cu trafic intens şi risc ridicat de accidente, în vederea fluidizării traficului, prevenirii evenimentelor rutiere şi depistării celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.Totodată, în situaţia în care, la finalul partidei vor exista deplasări ale grupurilor organizate de suporteri în diverse zone ale Capitalei, dispozitivul de ordine publică şi siguranţă rutieră va fi adaptat şi eventual suplimentat pentru menţinerea la un nivel corespunzător a gradului de siguranţă civică.Pentru asigurarea desfăşurării în deplină siguranţă a manifestării sportive, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Poliţia Capitalei face cetăţenilor următoarele recomandări: să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; să adopte un comportament civilizat şi respectuos faţă de ceilalţi participanţi; să nu consume băuturi alcoolice dacă intenţionează să conducă autovehicule; să respecte indicaţiile agenţilor rutieri care dirijează traficul rutier.Dacă sunteţi martorii săvârşirii unor fapte antisociale nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie ori să apelaţi numărul unic de urgenţă 112. Totodată, puteţi sesiza problemele din trafic la numărul de telefon 021/9544.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut