Raportul privind evaluarea frontierelor aeriene ale României a fost apreciat favorabil şi aprobat, astăzi, 9 decembrie a.c., la Bruxelles, în cadrul reuniunii grupului de lucru Evaluare – Schengen. Statele membre ale grupului de lucru Evaluare – Schengen au felicitat România pentru modul în care au fost implementate standardele Schengen în domeniul frontierelor aeriene şi au subliniat că, într-un timp foarte scurt, s-au realizat progrese mari din punct de vedere al îndeplinirii cerinţelor tehnice legate de echipamentele disponibile pentru supravegherea şi controlul frontierei. La aeroporturile din Bucureşti şi Timişoara, precum şi la PTF Stamora Moraviţa rutier şi feroviar, controalele de frontieră corespund, potrivit raportului aprobat astăzi, cerinţelor acquis-ului Schengen. În cadrul procesului de aderare la spaţiul Schengen, România parcurge, în perioada 6 – 10 decembrie a.c., ultima misiune de evaluare, cea în domeniul Sistemului Informatic Schengen/SIRENE, ce are ca obiectiv verificarea modului în care sunt îndeplinite criteriile şi standardele Schengen în implementarea acestui sistem în România de către structurile cu competenţe în domeniu . * * * Vizita de reevaluare Schengen în domeniul frontierelor aeriene s-a desfăşurat în perioada 15-17 noiembrie 2010. Echipa de evaluare a verificat îndeplinirea standardelor Schengen la cele două aeroporturi internaţionale vizitate, „Henri Coandă” din Bucureşti şi „Traian Vuia” din Timişoara şi a stabilit că neajunsurile constatate la cele două aeroporturi, în urmă cu un an, au fost remediate corect.