Controale la magazinele de tip « Spice Shop »

Aproximativ 400 de grame de substanţe tip „etnobotanice” şi peste 1.000 de pliculeţe cu astfel de substanţe, ridicate în vederea expertizării şi 28 de dosare penale întocmite – acesta este bilanţul verificărilor la magazinele de tip « spice shop » desfăşurate, în ultima săptămână, pe raza Capitalei.În ultima săptămână, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, precum şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – DGPMB, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti şi Direcţiei Sanitar Veterinare, constituiţi în echipe mixte de control prin ordinul prefectului Capitalei, au continuat verificările simultane la magazinele de tip « spice shop ».Astfel, două acţiuni de amploare au avut loc în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, când s-au controlat magazinele situate în sectoarele 1, 2 şi 5 şi 3 spre 4 decembrie, când s-au verificat magazinele din sectoarele 3, 4 şi 6. La activităţi au luat parte 302 oameni ai legii, care au controlat 53 de magazine.În urma cotroalelor au fost ridicate produse în valoare de 29.365 lei, respectiv 386 grame de substanțe tip „etnobotanice” şi 1025 plicuri ce conţin astfel de substanţe.Poliţiştii au întocmit 28 de dosare penale în care sunt cercetate 36 de persoane.De asemenea, oamenii legii au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 216.000 lei, au suspendat activitatea la 7 magazine, iar un magazin a fost desfiinţat, fiind confiscaţi şi 1.562 lei.Toate substanțele au fost înaintate către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul IGPR, pentru expertizare. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut