Salonul de Carte Juridică, Poliţistă şi Civică al MAI – ediţia a XX-a

Salonul de carte juridică, polițistă și civică al Ministerului Afacerilor Interne a ajuns, în acest an, la cea de-a 20-a ediție. Președintele de onoare al salonului de carte este doamna chestor de poliție Irina Alexe, secretar de stat MAI, evenimentul reunind douăzeci de trusturi şi case editoriale naţionale, inclusiv editurile din sistemul de siguranţă naţională. Deschiderea manifestării are loc astăzi, 2 noiembrie, la ora 13.30, la sediul Centrului Cultural al MAI din strada Mihai Vodă, nr. 17, sector 5, București. Cu acest prilej vor fi oferite distincții pentru cele mai valoroase cărţi profesionale apărute sub egida Editurii M.A.I. în anul 2015. Tot atunci va fi anunțat și câștigătorul concursului de romane polițiste care a ajuns la cea de-a patra ediție și care, prin derularea sa, încurajează angajații MAI înzestrați cu darul condeiului să abordeze proză polițistă.Nu în ultimul rând, vor fi premiați studenții și elevii din instituțiile de învățământ ale ministerului, care au participat la cea de-a III-a ediție a Atelierelor Police Writer. Aceste ateliere sunt organizate sub egida Editurii MAI și sunt susținute de scriitorii Petre Crăciun și Nicolae Rotaru – membri ai Uniunii Scriitorilor din România – care îi ajută pe tineri să facă primii pași în domeniul prozei polițiste. Salonul de carte juridică, polițistă și civică al Ministerului Afacerilor Interne poate fi vizitat în intervalul 2-4 noiembrie, între orele 10:00 – 18:00 și sâmbătă, 5 noiembrie, între orele 10:00 – 14:00.Intrarea este liberă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut