Cetăţean prins în flagrant încercând să mituiască un poliţist

Ca urmare a unui denunţ formulat de un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Ciulniţa, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, în colaborare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, au prins în flagrant, la data de 18 martie a.c., un cetăţean, în timp ce încerca să-l mituiască pe agentul de poliţie cu suma de 500 lei, pentru a nu lua măsurile legale ce se impuneau faţă de una dintre rudele sale. În fapt, la data de 15.03.2010, în urma unei acţiuni specifice, poliţiştii de la Postul de Poliţie Ciulniţa au depistat o femeie care comercializa ţigări, fără a deţine documente legale. Asupra persoanei în cauză au fost descoperite mai multe pachete de ţigări fabricate în Ucraina. În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 17,00, la Postul de poliţie s-a prezentat cetăţeanul B.F. care a spus că el i-a dat verişoarei sale ţigările respective pentru a le vinde. Totodată, bărbatul i-a promis poliţistului o sumă de bani cu condiţia să nu ia măsurile legale faţă de verişoara sa şi să nu extindă cercetările privind provenienţa ţigărilor. Agentul de poliţie a refuzat oferta de mită, dar cetăţeanul a insistat, spunând că îi dă timp de gândire câteva zile, după care îl va contacta din nou pentru a „aranja lucrurile astfel încât să fie bine pentru amândoi”. După plecarea bărbatului, poliţistul a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Ialomiţa,La data de 18.03.2010, B.F. l-a contactat din nou pe agentul de poliţie, reînnoind oferta de mituire. Ofiţerii D.G.A. Ialomiţa, sub coordonarea procurorului competent, cu sprijinul lucrătorilor I.P.J. Ialomiţa şi ai D.G.I.P.I, l-au prins în flagrant pe cetăţean în timp ce încerca să-i ofere poliţistului suma de 500 lei. În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul a dispus cercetarea în stare de libertate a învinuitului B.F., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255, alin. 1 şi 3 din Codul penal, rap. la art. 7 alin. 2 din Legea 78/2000.D.G.A. – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut