Peste 300 de persoane date în urmărire, găsite de poliţişti

În ultimele două săptămâni ale lunii iulie, 314 persoane urmărite în temeiul legii, dintre care 115 copii semnalaţi ca dispăruţi, au fost depistate de poliţiştii de la ,,Urmăriri”. De asemenea, 33 de persoane, urmărite internaţional de autorităţile române, au fost arestate pe teritoriul altor state, în urma colaborării cu autorităţile statelor respective, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol.În urma activităţilor de căutare şi identificare au fost depistate, în perioada 19 iulie -1 august a.c., 314 persoane, din care 187 dispăruţi (115 minori) şi 127 urmăriţi la nivel naţional pentru că se sustrăgeau executării unor hotărâri judecătoreşti, respectiv 13 posedau mandat de arestare preventivă, 108 mandat de executare a pedepsii cu închisoarea, 4 mandat european de arestare şi 2 sentinţe penale de internare la neuro.În această perioadă, urmare a colaborării cu autorităţile altor state, pe teritoriul acestora, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol, s-a reuşit localizarea şi arestarea a 33 de persoane urmărite de autorităţile române.Exemple privind persoane depistate pe teritoriul României:Infractori periculoşi depistaţi:- A fost depistat, la 22 iulie a.c., de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Constanţa, B. LEONARD, de 26 ani, din judeţul Constanţa, infractor periculos, urmărit din 16.04.2010, care se sustrăgea arestării preventive, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. A fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Constanţa.- La 20 iulie a.c., a fost depistat de poliţiştii de investigaţii criminale din Ialomiţa şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv nr. 1 – D.G.P.M.B, W.ROMEO. Împotriva acestuia autorităţile germane au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. – A fost depistat, la 28 iulie a.c., de poliţiştii din cadrul S.I.C. Dolj pe raza de competenţă şi încarcerat în arestul IPJ Dolj, T. GABRIEL, de 34 ani, din comuna Gingiova, judeţul Dolj, infractor periculos, urmărit din 02.02.2010. Acesta se sustrăgea executării unei pedepse de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. – La 26 iulie a.c., a fost depistat de poliţişti din cadrul S.I.C. Alba, în localitatea Sebeş şi încarcerat în arestul I.P.J. Alba, N. CRĂCIUN, de 64 ani, din oraşul Cugir, judeţul Alba, infractor periculos, urmărit din 20.06.2006. Acesta se sustrăgea executării unei pedepse de 13 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. – A fost depistat, la 29 iulie a.c., de poliţiştii de investigaţii criminale din Arad şi încarcerat, B. CRISTIAN, de 19 ani, din oraşul Chişineu-Criş, judeţul Arad, infractor periculos, urmărit din 22.07.2010. Acesta se sustrăgea executării unei pedepse de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Minori dispăruţi din cauza lipsei de supraveghere:- A fost găsit de poliţişti ai S.I.C. Hunedoara, la 18 iulie a.c., în municipiul Deva, un minor de 9 ani, din municipiu, care plecase de la domiciliu în urmă cu o zi.- La data de 20 iulie a.c., a fost găsit de poliţişti ai S.I.C. Timiş un minor de 9 ani, din municipiul Timişoara, care în 10 iulie, în jurul orei 1400 a fost trimis să cumpere pâine de la magazin şi nu a mai revenit acasă.- A fost identificat de poliţiştii de investigaţii criminale din Suceava, la data de 22 iulie a.c., pe raza localităţii de domiciliu, într-o anexă a catedralei din oraş, un minor de 10 ani, din municipiul Fălticeni, care la 15 iulie a plecat de la domiciliu.- A fost identificată de poliţiştii din cadrul S.I.C. – IPJ Bistriţa-Năsăud, la 23 iulie a.c., în localitatea Buduş, judeţul Bistriţa-Năsăud, o minoră de 13 ani, care, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 16 a plecat de la domiciliul din municipiul Bistriţa-Năsăud.- A fost găsită de poliţiştii din Ialomiţa, la data de 30 iulie a.c., în comuna Maia, judeţul Ialomiţa, o minoră de 13 ani, din localitatea Fierbunţi-Târg, judeţul Ialomiţa, care plecase de la domiciliu la data de 27 iulie.Minorii depistaţi au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

567 de conducători auto scoși din trafic pentru că reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți. Detalii  aici 

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu Ihor Klymenko, ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei. Detalii aici.

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la dezbaterea ocazionată de Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Detalii aici

Peste 6 milioane de comprimate, cu o valoare de piață de aproximativ 12,5 milioane de euro, confiscate de polițiști și procurori

144 de infractori au fost prinși în flagrant de structurile operative ale MAI

Trafic restricționat pe A 2 București-Constanța, detalii aici

Sari la conținut