Migranţi cu documente false opriţi la frontieră

* În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii de frontieră au depistat opt persoane care încercau să treacă ilegal frontiera, folosind acte de identitate false sau aparţinând altor persoane.* Astfel, şase persoane, doi cetăţeni turci, trei sirieni şi un egiptean, au fost depistate în zona de competenţă a I.J.P.F. Arad, în timp ce încercau să iasa din Romania folosind documente de identitate false. Alţi doi cetăţeni irakieni cu acte de identitate false au fost depistaţi la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, jud. Dolj.* Migranţii au declarat că intenţionau să ajungă în ţări din Spaţiul Schengen şi deoarece nu aveau viza necesară, au plătit pentru actele falsificate sume cuprinse între 450 şi 600 euro;* În data de 01.08.2010, în jurul orei 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, pe sensul de ieşire din ţară, s-au prezentat pentru a călători în Spaţiul Schengen două persoane de sex masculin care s-au legitimat cu cărţi de identitate bulgăreşti.Cu ocazia controlului de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că documentele de identitate prezentate nu conţineau elementele de siguranţă specifice actelor originale, fiind false. Din declaraţiile celor două persoane şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că cei doi cetăţeni sunt din Siria şi se numesc Kiwen M., în vârstă de 21 ani şi Alin N., în vârstă de 18 ani.Aceştia au declarat că documentele de identitate pe care le-au prezentat la frontieră au fost obţinute în Turcia, contra sumei de 450 euro, fiecare. Au recurs la această metodă deoarece nu deţineau viză pentru Spaţiul Schengen şi doreau să ajungă în Germania.* Tot poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în data de 30.07.2010, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară, călătorind cu trenul internaţional Rapid ,,Dacia’’, care circulă pe relaţia Bucureşti Nord-Viena, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate aparţinând altei persoane.Comparând fizionomia persoanei cu cea din fotografia aplicată în documentul de trecere a frontierei, prin metoda portretului vorbit, s-a stabilit faptul că documentul prezentat aparţine altei persoane.Din declaraţia bărbatului şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta este din Egipt şi se numeşte Ibrahim S., în vârstă de 35 ani. Ibrahim S., a declarat că documentul de identitate pe care l-a prezentat la ieşirea din România l-a obţinut de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte şi pentru care a plătit suma de 600 euro. A recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă într-o ţară din Vestul Europei şi nu era deţinătorul unei vize pentru spaţiul Schengen.* În data de 30.07.2010, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice un cetăţean bulgar conducând un autoturism ,,Mercedes’’, având ca pasageri alte trei persoane care s-au legitimat la controlul de frontieră cu cărţi de identitate bulgăreşti.La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că documentele de identitate a două dintre persoanele de sex masculin aflate în mijlocul de transport nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond ale unor cărţi de identitate autentice, fiind falsificate.Din declaraţia bărbaţilor în cauză şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că cele două persoane sunt cetăţeni turci şi se numesc Bulent T., în vârstă de 31 ani şi Hakan E., în vârstă de 29 ani.Cei doi au declarat că documentele de identitate pe care le-au prezentat la frontieră au fost obţinute pe teritoriul Bulgariei, de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 500 euro fiecare. Cei doi doreau să ajungă în Germania şi au recurs la această metodă deoarece nu posedau viză pentru spaţiul Schengen.* Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat pentru a călători în Spaţiul Schengen o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate bulgărească.Cu ocazia controlului de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că documentul de identitate prezentat spre verificări nu conţine elementele de identitate specifice actului original, fiind fals. Din declaraţia persoanei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că este cetăţean Sirian şi se numeşte Imad A., în vârstă de 27 ani.Acesta a declarat că documentul de identitate pe care l-a prezentat la frontieră l-a obţinut în Bulgaria, în schimbul sumei de 600 euro. A recurs la această metodă pentru că nu poseda viză pentru Spaţiul Schengen şi dorea să ajungă în Germania să-şi cumpere o maşină.În toate cazurile, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor vor fi prezentaţi procurorilor, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.* În data de 30.07.2010, orele 14:00, la PTF Bechet, judeţul Dolj, s-au prezentat pe sensul de intrare în ţară, călătorind cu un autoturism marca Ford, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani, care s-au legitimat cu documente eliberate de autorităţile din Germania.Existând suspiciuni cu privire la identitatea a doi dintre aceştia – femeia şi unul dintre bărbaţi – s-a procedat la controlul amănunţit al bagajelor celor patru, ocazie cu care au fost găsite două dispoziţii de părăsire a teritoriului Greciei, eliberate de autorităţile pentru străini din Grecia, având aplicate fotografiile celor două persoane. Documentele găsite erau pe numele SAKAR S., în vârstă de 19 ani şi ZAKAR N., în vârstă de 32 ani, ambii cetăţeni irakieni.Pe numele femeii şi al bărbatului au fost întocmite acte premergătoare de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de “tentativă de intrare ilegală în ţară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat” şi “fals privind identitatea”, iar pe numele celorlalte două persoane, cetăţeni germani, pentru ,,complicitate la infracţiunea de fals privind identitatea” şi “trafic de migranţi”. Celor două persoane de origine irakiană nu li s-a permis intrarea în ţară şi s-a propus măsura dispunerii de interzicere a intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, fiind returnaţi pe teritoriul statului vecin, în conformitate cu prevederile legale.IGPF – Biroul de Presă


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut